Astăzi, 4 decembrie a.c., la sediul Muzeului Național al Poliției Române, din municipiul Târgoviște, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au lansat oficial proiectul „Dincolo de aparențe”, un demers ajuns astăzi la ediția a XVI-a și care, de-a lungul timpului, și-a confirmat valoarea ca instrument de educație civică și prevenire a comportamentelor antisociale în rândul tinerilor.
Educația reprezintă un proces continuu, complex și de lungă durată, în care familia, școala și comunitatea au un rol esențial în formarea caracterului și a conduitei prosociale. Într-un context social în care infracționalitatea capătă forme tot mai variate și mai dinamice, abordarea preventiv-educativă rămâne una dintre cele mai eficiente modalități de reducere a riscului ca adolescenții și tinerii să fie atrași către fapte ce contravin legii.
Proiectul „Dincolo de aparențe” se aliniază în mod direct Strategiei Naționale pentru Prevenirea Recidivei 2025–2029, strategie în care Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției Române, are un rol important în promovarea programelor de reintegrare socială și în consolidarea parteneriatelor interinstituționale orientate către creșterea siguranței comunitare.

Ediția din acest an aduce un plus de consistență prin implicarea unor instituții din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, extinzând aria de colaborare și oferind elevilor o perspectivă realistă asupra consecințelor comportamentelor infracționale și asupra șanselor reale de reintegrare.
Proiectul se va desfășura în perioada noiembrie 2025 – iunie 2026, pe raza județului Dâmbovița, având ca grup țintă elevii și studenții, familiile lor, comunitatea locală și persoanele aflate în detenție care doresc să își împărtășească experiențele într-un scop educativ.
Este un efort comun realizat alături de parteneri instituționali importanți: Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul-Spital Mioveni, Penitenciarul Găești, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Ploiești, Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou, Arhiepiscopia Târgoviștei, Centrul Educativ Buziaș, Universitatea „Valahia” din Târgoviște – Facultatea de Drept și Științe Administrative, precum și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.
Colaborarea dintre aceste instituții confirmă importanța unei abordări integrate, în care fiecare actor social contribuie la formarea unui mediu educativ și comunitar mai sigur.

- Vezi mai multe imagini de la conferința de presă pe pagina de facebook OFICIAL MEDIA
Scopul principal al proiectului este acela de a sensibiliza adolescenții și tinerii cu privire la importanța respectării legii, a responsabilității personale și a valorilor civice. Prin întâlnirile și activitățile planificate, elevii și studenții vor avea ocazia să înțeleagă mai bine situațiile de risc care pot conduce la comiterea de fapte antisociale, beneficiind de experiența directă și de mesajele autentice transmise de persoane aflate în detenție. Această abordare are un puternic impact educativ, pentru că experiențele de viață reale pot transmite mai clar decât orice manual consecințele unor decizii greșite.
În cadrul proiectului vor fi analizate și cauzele care stau la baza adoptării unui comportament infracțional, astfel încât să poată fi identificate modalități de prevenire mai eficiente, adaptate realităților cu care se confruntă tinerii. Activitățile desfășurate cu persoanele private de libertate urmăresc, de altfel, cunoașterea profilului acestora și evaluarea nevoilor socio-educative, dezvoltarea unor comportamente adecvate în societate și în familie, consolidarea legăturilor cu comunitatea și desprinderea de influențele negative care au contribuit la comiterea faptelor infracționale.
Ne așteptăm ca, în urma implementării proiectului, nivelul de informare al elevilor și studenților în ceea ce privește riscurile implicării în fapte delincvențiale să crească semnificativ. De asemenea, vizăm îmbunătățirea climatului de siguranță în unitățile de învățământ și în zonele adiacente, precum și diminuarea comportamentelor antisociale în rândul tinerilor. Suntem conștienți, însă, că influența grupului de prieteni poate reprezenta un factor de risc puternic, motiv pentru care toate instituțiile implicate își asumă un efort constant și coordonat pentru a susține schimbarea pozitivă în rândul adolescenților.
„Dincolo de aparențe” rămâne, și în acest an, un model de bună practică în domeniul prevenirii criminalității și al educației pentru siguranță, demonstrând că atunci când instituțiile, comunitatea și mediul educațional lucrează împreună, pot crea șanse reale pentru un viitor mai sigur și mai responsabil pentru tinerii noștri.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
Nu este reforma, este expropriere fiscală mascată!
Piperea pregătește procese colective contra noilor taxe pe proprietate. Există riscul ca noile taxe să devină ireversibile
SPIRITUALITATE
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Concursul Național de Interpretare Instrumentală SONOART și Masterclass de pian cu Sabina Oprea
Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, discuții privind proiectele județului și noile finanțări europene
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”