În curând, lucrările de modernizare a drumul Național 7 A care leagă județul Hunedoara de Vâlcea, vor fi scoase la licitație.
Curtea de Apel Craiova a pronunțat, săptămâna trecută, soluția. în cadrul procesului dintre cei de la Straco și DRDP Craiova, pentru că, a respins recursul celor de la STRACO împotriva sentinței pronunțată de tribunal care dădea dreptate companiei de drumuri. Hotărârea Curții de Apel Craiova este definitivă. În aceste condiții, Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere poate scoate, din nou la licitație, DN7A. Hunedorenii își doresc și ei, deschiderea Văii Jiului către zona de est a țării. Consilierul local Francisc Geschner a înaintat o petiție ministrului Cătălin Drulă, prin care, aduce la cunoștința opiniei publice, că va strânge semnături, ce vor fi înaintate către instanță, pentru acordarea unor despăgubiri celor care tranzitează zona. Totodată, acesta îl invită pe ” cel mai bun ministru al transporturilor” să facă o mică excursie în această mirifică zonă, dar cu o mașină 4X4.
”Mă adresez cu respectul cuvenit, domniei voastre și cu sinceritate vă spun că apreciez programul ambițios de investiții privind construcția de autostrăzi și drumuri expres, din acest mandat . Sper să fie dus la bun sfârșit și aș vrea să vă acord la final, calificativul de CEL MAI BUN MINISTRU AL TRANSPORTURILOR , din perioada postdecembristă. Nu mă interesează culoarea politică a ministrului, dacă se dovedește a fi un bun profesionist , necorupt și își iubește țara, sunt convins că va avea stima mea și respectul românilor.
Domnule Ministru, Sunt un cetățean responsabil din Petroșani și mă interesează oamenii, dezvoltarea orașului și a zonei unde locuiesc. Vaăsupun atenției starea deplorabilă al DN 7A , ce leagă Valea Jiului de Valea Oltului, ce intersectează DN 67C în zona Obarsia Lotrului , deci deschide Valea Jiului spre est, sud , sau chiar nord spre centrul Transilvaniei. Aceasta șosea națională se află într-o stare de nedescris, plină de gropi , pe care nu le poți ocoli, este foarte circulată de turiști, dar impracticabilă de către mijloacele de transport în comun. Vă rog insistent, luați măsuri urgente, măcar in vederea astupării gropilor cu pietris, montarea parapeților de siguranță pe margini, pentru a evita eventualele accidente, care ar putea fi tragice. Ulterior, propun reabilitarea acestei șosele naționale, conform standardelor în vigoare. Cunosc istoria acestei șosele, nu este prima oară cand sesizez organele abilitate.
De data asta, îmi rezerv dreptul de a strânge semnături și a mă adresa instanței, pentru ca pagubele produse mașinilor, care circulă pe acest drum sunt numeroase și foarte costisitoare. Agenții economici din zonă suferă pierderi mari din cauza acestui drum. Sunt sigur că vor semna oameni din diferite clase sociale din toate clasele politice, inclusiv cei din partidul din care faceți parte, pentru că răbdarea tuturor a ajuns la final !!! Cu respect vă invit să facem o mică excursie pe acest drum național, cu recomandarea, să veniți cu o mașina 4×4, mai rezistentă, pentru că alte mașini ar suferi avarii semnificative”, a ținut să scrie ing.Francisc Gerschner, consilier local -Petroșani.
Acest website foloseste cookie-uri proprii cat si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
A încetat din viață medicul săracilor, Ioan Boilă, nepotul lui Iuliu Maniu