Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Doar egal cu Unirea Tărlungeni. Chindia a pierdut puncte importante

chindia4

Chindia Târgoviște a încheiat la egalitate partida disputată cu Unirea Tărlungeni, la Ștefănești, din etapa a 18-a a Ligii a 2-a. S-a terminat 1-1, un rezultat tot neașteptat, după diferența de valoare dintre cele două echipe. Chiar dacă a dominat destul de clar meciul, cu multe ocazii bune, și a reușit și deschiderea scorului în minutul 27 al întâlnirii prin Neguț, formația antrenată de Nicu Croitoru nu a putut gestiona avantajul, fiind egalată spre finalul reprizei a doua. Unirea Tărlungeni a reușit să restabilească egalitatea pe tabelă în minutul 73, când G. Mihai a profitat de o greșeală în apărare. Târgoviștenii au avut și ghionion, lovind de două ori bara. Cu acest rezultat dezamăgitor, Chindia a picat pe locul 7, cu 2 de puncte, iar distanța de primele locuri s-a mărit, ruindu-se astfel și visul promovării.

Unirea: Popescu – Ciortan, Nicu, Bunea, Sin, Mbabi, Potecea, Pătraşcu (90+1 Alecsandru), V. Mihai, G. Mihai – Voinea. Antrenor: Adrian Matei.

Chindia: Meilă – Pătru, B. Dinu (80 Ispas), Vătavu, Martac, Parghel, Honciu, L. Mihai, Stoica, Neguţ, Cherchez. Antrenor: Nicolae Croitoru.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share