Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Donează sânge, plasmă! Împărtășește viața, împărtășește des!

Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge – 14 iunie – este sărbătorită anual şi marchează aprecierea şi recunoştinţa faţă de donatorii voluntari de sânge.

Anual, milioane de vieţi omeneşti, aflate în pragul morţii din cauza accidentelor de circulaţie, a unor boli, naşterilor cu probleme grave şi altor situaţii care necesită inervenţia terapeutică sunt salvate prin transfuzie.

Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge evidențiază importanța donării regulate de sânge sau plasmă pentru a crea o aprovizionare sigură și continuă de sânge și produse din sânge, care pot fi întotdeauna disponibile, în întreaga lume, astfel încât toți pacienții care au nevoie să poată primi tratament în timp util.

 14 iunie este ziua de naștere a medicului și cercetătorului austriac Karl Landsteiner, laureat al premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină în 1930.
Descoperirea lui a fost salvatoare de vieți, prin punerea în evidență a grupelor sanguine și a faptului că oamenii pot fi compatibili între ei doar dacă se respectă niște reguli la administrarea sângelui prin transfuzie, țînând cont de aceste grupe sanguine pe care fiecare dintre noi le purtăm.
Scopul acestei zile este de a aduce în atenția oamenilor importanta donării de sânge, un gest umanitar, benevol și neremunerat, singurul mod în care putem obține sângele și produsele sanguine indispensabile pacienților, dar în primul rând,  pentru a mulțumi acestor oameni speciali, generoși și binevoitori care sunt Donatorii de sânge!
 Sloganul campaniei  din acest an este : ”Donează sânge, plasmă! Împărtășește viața, împărtășește des!”
În multe țări, serviciile de sânge se confruntă cu provocarea de a face disponibil suficient sânge, asigurând totodată calitatea și siguranța acestuia. Lipsa accesului la sânge și produse din sânge sigure,  în special în țările cu venituri mici și medii, are impact asupra tuturor pacienților, inclusiv asupra celor care necesită transfuzii regulate. Una dintre strategiile OMS este de a ajuta țările cu venituri mici și medii să îmbunătățească disponibilitatea și calitatea plasmei umane, inclusiv optimizarea utilizării plasmei recuperate din donațiile de sânge integral și creșterea accesului pacienților la terapiile cu proteine ​​plasmatice care salvează vieți. 

Obiectivele O.M.S. sunt:

  • sporirea  gradului de conștientizare a faptului că donarea de sânge este o acțiune altruistă, care aduce beneficii întregii societăți și că o aprovizionare adecvată poate fi asigurată numai prin donații regulate de către donatori de sânge voluntari;
  • sublinierea necesității unei donări de sânge dedicate pe tot parcursul anului, pentru a menține aprovizionarea adecvată și pentru a obține autosuficiența națională a sângelui;
  • sărbătorirea și aprecierea donatorilor de sânge, încurajând mai mulți oameni să devină noi donatori;
  • încurajarea persoanelor sănătoase să doneze sânge în mod regulat, cât de des este posibil, pentru a contribui la asigurarea unei aprovizionări sigure și continue cu sânge;  
  • evidențierea beneficiilor donării regulate și voluntare de sânge și plasmă, neremunerate, în realizarea accesului universal la produse din sânge sigure pentru toate categoriile de populație;
  • promovarea necesității colaborării, la nivel național, regional și global în rândul guvernelor și al partenerilor de dezvoltare, pentru a investi, întări și susține programele naționale de sânge

Activitățile care ar contribui la diseminarea informațiilor despre ziua de mâine,  pot include ceremonii de apreciere a donatorilor, campanii pe rețele sociale, transmisii speciale în media, postări pe rețelele sociale care prezintă donatori individuali de sânge cu sloganul, întâlniri și ateliere, evenimente muzicale și artistice pentru a mulțumi  tuturor donatorilor și colorarea monumentelor emblematice în roșu sau galben. Țările sunt încurajate să disemineze în diverse instituții media povești despre oameni, în special pacienți dependenți de transfuzii, ale căror vieți au fost salvate prin donarea de sânge sau plasmă,  ca o modalitate de a motiva donarea de sânge și plasmă.

Pentru a putea deveni donator de sânge, trebuie să îndeplineşti următoarele condiţii:

  • Să fi cetăţean român cu domiciliul în România sau cetăţean al Uniunii Europene cu reşedinţa în România.
  • Să ai vârsta cuprinsă în intervalul 18-62 ani.
  • Să ai greutatea cuprinsă în intervalul 50 – 100kg femeile şi 60 – 110 kg bărbaţii.
  • Tensiune arterială sistolică să fie între 10 şi 18 mmHg.
  • Să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii chirurgicale.
  • Femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală.
  • Să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 24 de ore înaintea donării.
  • Să nu ai/să nu fi avut următoarele afecţiuni: cardiovasculare, ale sistemului nervos central, tendinţa patologică la sângerare, afecţiuni ale tractului gastrointestinal, ale tractului genito- urinar, afecţiuni hematologice, renale, afecţiuni metabolice şi endocrine, afecţiuni ale sistemului respirator, alergii, afecţiuni reumatologice şi imunologice, afecţiuni dermatologice, intervenţii chirurigicale, boli profesionale, boli infecţioase şi parazitare, afecţiuni maligne, encefalopatie spongiformă transmisibilă, conform legestart.ro, persoanele care prezintă afecțiuni cronice de diferite tipuri.

Nu sunt eligibile pentru a dona sânge,  persoanele din detenții până la un an după eliberare. Excluderea temporară în cazul donării de sânge vizează persoanele neșcolarizate, care nu își pot da consimțământul cu privire la donare, cât și persoanele care au suferit de boli infecțioase.

Vă așteptăm să donezi sânge pe 14 iunie, la toate centrele județene sau în cadrul altor campanii,  realizate cu diferiți parteneri și cu voluntari ai Crucii Roșii Române. 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share