Proiectul “Dor de Doină”, inițiat de Asociația FRUI VITA, revine și anul acesta, oferind publicului oportunitatea de a se conecta cu rădăcinile culturale într-un eveniment care exemplifică modul în care tradiția și modernitatea pot coexista armonios.
Sute de entuziaști de toate vârstele care au participat în 2023 la prima ediție “Dor de Doină” au confirmat faptul că DOINA rămâne un subiect actual în conștiința românilor și au alimentat motivația organizatorilor pentru a continua procesul de stimulare a aprecierii patrimoniului cultural imaterial.
„Dor de Doină” își propune să ofere tinerilor un sentiment de identitate, continuitate și autenticitate în era digitală și să sporească interesul acestora pentru valorile și tradițiile culturale autentice creând astfel o interacțiune culturală și intergenerațională. Doina era inseparabilă de viața românului, iar cântecul ei exprimă trăirile cele mai profunde, mângâind sufletul în momentele de bucurie și alinând tristețea în momente de necaz.
Urmând tiparul ediției precedente, evenimentul va fi organizat în aer liber, aceasta fiind scena metaforică pe care doinele erau cântate și ascultate în fiecare moment important din viața românului.
Doina de la tradiție la contemporan
Pe 7 septembrie în Grădina Botanică din București publicul are ocazia să întâlnească artiști ca Maria Casandra Hauși și Sorin Romanescu, prin proiectul NOD (NEW OLD DOINA), care vor aduce în prim plan străvechea Doină Românească – Horea Maramureșeană, prezentată într-un mod inedit, printr-o îngemănare a Doinei cu sonoritățile acustice și electronice din sfera jazzului.
Seara va continua cu un concert susținut de ARGATU, artist care reușește să îmbine într-un mod inedit folclorul cu hip-hop-ul sau electro house-ul și joacă astfel un rol esențial în conservarea și popularizarea moștenirii muzicale autentice românești.
La cea de-a doua ediție Dor de Doină, organizatorii așteaptă publicul cu o paletă largă de activități atractive prin care promovează patrimoniul, tradițiile și folclorul astfel încât generația tânără să nu își uite rădăcinile. Publicul va avea ocazia să participe la ateliere de meșteșuguri românești susținute de specialiști, ateliere interactive pentru copii care pot face cunoștință cu doina și tradițiile prin muzică și jocuri surpriză.
Anul acesta Asociația FRUI VITA duce mai departe proiectul manualului digital creat în prima ediție și face un pas înainte traducându-l în limba engleză pentru a fi astfel disponibil la nivel internațional tuturor celor pasionați și interesați de doină.
“Mă voi repeta spunând că „Dor de Doină” este mai mult decât un proiect, pentru mine este o reîntoarcere la rădăcinile noastre, într-un mod unic și autentic, este despre fiecare dintre noi, despre emoții și despre sufletul românesc.
Trăim în era digitală, iar azi ne dorim să onorăm doina, patrimoniu cultural imaterial UNESCO, să o prețuim și să o păstram în acest curs evolutiv bucurându-ne împreună cu voi toți de această călătorie într-un mod atipic, așa cum am făcut-o și anul trecut.
Sunt profund recunoscătoare tuturor celor care au făcut posibil în ani ca doina să se păstreze vie, iar noi, echipa FRUI VITA, fiindcă nu aș adresa aceste cuvinte astăzi fără ca o echipă să formeze un tot, vă invităm să VĂ BUCURAȚI DE VIAȚĂ, să simțiți emoția transmisă de doină, să atingeți culmile trăirilor la interpretările din cadrul concertului și să vă încântați cu activitățile speciale pe care le-am pregătit”, spune Ioana-Diana Bogdan-Teașcă, președinta Asociației FRUI VITA.
„Dor de Doină” este un Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Parteneri instituționali: Universitatea din București Grădina Botanică “Dimitrie Brandza”, Muzeul Național al Țăranului Român.
Parteneri: Camera de Comerț Bilaterală Eleno-Română, Compania Națională Loteria Română, Aqua Carpatica, Best Foods, Bronic Group, Crama Dagon, Elmas.
Parteneri media: Radio Guerrilla, stirileprotv.ro, AGERPRES, BookHub, Happ.ro, IQads, SMARK, LIFE.ro, spotmedia.ro, The Institute, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți.
Mai multe informații despre proiectul „Dor de Doina” se găsesc pe site și pe paginile de Facebook și Instagram ale asociației.
Despre Asociația FRUI VITA
Asociația „FRUI VITA” este o organizație non-guvernamentală, non-profit, înființată în 2021, formată dintr-o echipă tânără, iubitoare de viață, de cultură și de artă. Activitatea noastră urmărește atingerea mai multor obiective, dintre care amintim: promovarea tinerilor artiști, a patrimoniului și a culturii în rândul tinerei generații și nu numai.
Despre Maria Casandra Hauși și Sorin Romanescu
*** MARIA CASANDRA HAUȘI s-a născut în Baia Mare, Maramureş. Crescută și educată într-o familie de artiști a prins de la bătrânii locurilor meşteşugul „Horilor în grumaz” – „Horea Lungă”. A fost ucenică a Școlii înalte de la Cluj, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Laureată a Marelui Premiu şi a Trofeului „Maria Tănase” (juriu prezidat de Tudor Gheorghe), a marcat și celebrat intrarea Doinei în Patrimoniul Imaterial Unesco prin lansarea albumului de muzică tradiţională intitulat „Doina- Horea Lungă – Cântec Arhaic Românesc din Maramureş”. Despre acest gen muzical, pe care l-a făcut cunoscut prin turnee în țară și străinătate, mărturiseşte ca este universul fără de margini unde și-a găsit casa.
*** SORIN ROMANESCU este unul dintre cei mai importanți chitariști de jazz, de la ora actuală. La început a studiat chitara clasică, a fost basist în trupa Sarmalele Reci, a colaborat cu coregrafi de dans contemporan (Florin Fieroiu, Vava Ștefănescu, Eduard Gabia, Andreea Novac, Mihai Mihalcea), a susținut concerte de muzică contemporană în cadrul unor festivaluri naționale și internaționale, iar de mai mulți ani este colaborator permanent al cantautorului Alexandru Andrieș.
Pentru muzica filmului documentar „Afacerea Tănase” a fost nominalizat la Premiul Gopo, iar pentru filmul artistic “Câini” a primit Premiul Gopo pentru cea mai bună muzică originală. Este colaborator sau co-autor în proiecte muzicale care însumează peste 20 de albume.
Despre ARGATU
Născut de Ziua Națională a României, ARGATU este un producător, compozitor și artist originar din Fălticeni (Bucovina,nordul Moldovei). Cunoscut în primul rând pentru modul unic în care îmbină elementele de folclor românesc cu beat-urile urbane și sound-urile electronice, ARGATU a debutat oficial în 2012, când a devenit și membru al grupului Culese din Cartier, fondat de Subcarpați.
Până acum, ARGATU a lansat 10 albume, un catalog impresionant ce poate fi văzut ușor drept o punte între vechi și nou, tradițional și modern, influențele folclorice găsindu-și perfect locul în fuziunea genurilor din care ARGATU se inspiră: hip-hop, grime, dubstep, drum&bass, dub, dancehall sau basshouse.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan