Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Două fete exploatate TIMP DE TREI ANI au fost salvate de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate

Este vorba despre două persoane de sex feminin, foarte vulnerabile, provenind din familii cu situații dificile. Au fost obligate să practice prostituția din vara lui 2021 până în martie 2024 prin exercitarea vielențelor fizice și psihice asupra lor. Cele două fete exploatate TIMP DE TREI ANI au fost salvate.

Viața bate filmul – două fete exploatate TIMP DE TREI ANI au fost salvate

Grupul infracțional organizat, acționa și cu metoda loverboy, una dintre fete fiind exploatată sexual de așa-zisul partener pe motiv că ”ajută familia”. Caracatița mafiei traficului de persoane, în cazul de față, a fost destructurată de serviciile competente care au acționat în forță.

Au reținut 4 persoane cu propunerea de arestare preventivă și au eliberat una dintre persoanele vătămate. Aceasta se află deja într-un adăpost protejat pentru victimele traficului de persoane.

Nu precum în filme, ci chiar mai dur în realitate, Direcția de Operațiuni Speciale a Poliției Române. procurorii DIICOT Dâmbovița și celelalte instituții enumerate mai jos au acționat cu maxim de forță și eficiență. Au la dispoziție mărturia cel puțin a uneia dintre victime aflată sub protecția poliției, care va avea un domiciliu protejat pe perioadă nedeterminată.

GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, SPECIALIZAT ÎN TRAFIC DE PERSOANE, DESTRUCTURAT

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și complicitate la trafic de persoane.

Două fete exploatate TIMP DE TREI ANI au fost salvate

Din cercetările efectuate a rezultat că, din luna iunie 2021 și până la începutul lunii martie  2024, în municipiul București s-ar fi constituit și ar fi acționat un grup infracțional organizat, sub coordonarea unei persoane cercetate, scopul fiind exploatarea sexuală a două victime, prin obligarea la practicarea prostituției.

În cursul anului 2023, la acest grup infracțional ar fi aderat o altă persoană cercetată în cauză.

Materialul probator administrat a relevat faptul că liderul grupului, împreună cu un alt membru, ar fi recrutat, în anul 2021, și respectiv 2022, două persoane vătămate, ambele aflându-se într-o vădită stare de vulnerabilitate (situații familiale dificile, beneficiare ale unor măsuri de protecție în cadrul D.G.A.S.P.C.) și, sub pretextul oferirii unui loc de muncă și dezvoltării unor relații care le-ar fi creat sentimentul apartenenței la o familie, le-ar fi convins să se stabilească în București, după care le-ar fi obligat, inclusiv prin acte de violență fizică și psihică, să practice prostituția în folosul persoanelor cercetate.

două fete exploatate TIMP DE TREI ANI au fost salvate

Atribuțiile în interiorul grupului infracțional organizat ar fi fost clar determinate, liderul stabilind locațiile în care victimele ar fi fost cazate și ar fi practicat prostituția, ceilalți membri promovând pe diferite site-uri anunțuri de servicii sexuale, asigurând supravegherea și colectarea sumelor obținute din activitate infracțională.

De asemenea, unul dintre cercetați, simulând o relație sentimentală, ar fi indus în eroare una dintre persoanele vătămate, determinând-o și, în acest mod, să accepte practicarea prostituției, creându-i convingerea că astfel face un serviciu „familiei”.

Asistență completă și adăpost protejat

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, la data de 3 martie a.c., în municipiul București,  a fost depistată una dintre persoanele vătămate, căreia reprezentanții unei fundații specializate i-au oferit asistenţă completă şi adăpost protejat de urgenţă victimelor traficului de fiinţe umane.

De asemenea, au fost descoperite și ridicate documentele de identitate ale altei persoane vătămate, telefoane mobile, bijuterii, înscrisuri și carduri bancare, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.

La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor 4 persoane.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița, cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comunicat de presă IPJ Dâmbovița

Cursă nebună a unui șofer beat care a gonit cu 127 km/ ora cu poliția pe urmele sale

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share