Starea de vulnerabilitate existentă în rândul persoanelor care beneficiază de venit minim garantat și a persoanelor aflate în situații de sărăcie conduce inevitabil la apariția unor fenomene binecunoscute precum marginalizarea și excluziunea socială. Acest fapt nu este în dezavantajul doar al indivizilor, ci produce disfuncții în plan social, economic și politic, afectând întreaga societate.
Pe fondul dezechilibrului între persoanele active pe piața muncii și segmentul de populație aflat în risc de sărăcie sau excluziune socială, dar și ca urmare a cerințelor organismelor internaționale, Guvernul României a aprobat, la data de 27 mai 2015, Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei pentru perioada 2015-2020 și planul strategic de acțiuni. Implementarea celor două documente se datorează condiționărilor Comisiei Europene pentru accesarea fondurilor structurale pentru perioada de programare 2014-2020.
Ministerul Muncii sprijinit de Banca Mondială își propune, prin intermediul Strategiei, extinderea programelor de activare pe piața muncii, introducerea stimulentelor pro-muncă, amplificarea rolului economiei sociale și dezvoltarea serviciilor integrate la nivel de comunitate, toate pentru a contribui la creșterea nivelului de ocupare a categoriilor vulnerabile.
Dacă în prezent pe componenta noncontributivă a asistenței sociale, venitul minim garantat, alocația de susținere a familiei și ajutorul pentru căldură sunt principalele forme de suport ale segmentului de populație vulnerabilă, prezenta Strategie aduce în discuție propunerea unei noi reforme. Aceasta din urmă constă în cumularea formelor de suport menționate anterior într-una singură, numită venit minim de inserție (VMI). Se pare că prevederea lesiglativă privind creșterea cuantumului venitului minim garantat cu 15% pentru persoanele care sunt angajate, nu a avut efectul scontat: acela de a crește gradul de ocupare a forței de muncă, un număr ridicat de persoane aflându-se încă în situație de sărăcie. Prin urmare, noul venit minim de inserție vizează adecvarea sprijinului la nevoile identificate, în direcția implicării active pe piața muncii a persoanelor din familiile sărace.
Strategia Națională se focalizează, în termeni structurali, și pe crearea unui singur program care să faciliteze munca autorităților pe partea de stabilire a criteriilor de eligibilitate, constituirii dosarelor de beneficiari și efectuare a plăților. Rolul lui va fi de a reduce costurile administrative și cele private, de a elimina în mare măsură erorile, frauda și corupția din sistem. Însă ce este cel mai important de reținut cu privire la Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei este faptul că dorește a crea oportunități egale pentru toți cetățenii. Până în anul 2020, se preconizează scoaterea din sărăcie a 580.000 de români.
Categoriile de persoane pe care Strategia le are în vizor pentru asigurarea bunăstării sunt: persoanele cu venituri reduse, copiii și tinerii lipsiți de îngrijirea și susținerea părinților, vârstnicii singuri, persoanele de etnie romă, cu dizabilități, dependente de droguri și alcool, victimele violenței în familie, etc.
În privința persoanelor apte de participare pe piața muncii, Strategia are ca obiectiv asigurarea condițiilor necesare pentru îmbunătățirea abilităților și dobândirea de cunoștințe noi, indiferent de proveniența socială, astfel încât fiecărei persoane să îi fie valorificat potențialul. În această situație, un rol esențial îi va fi atribuit asistentului social, care, prin contribuția sa în echipele multidisciplinare, se va asigura de bunul mers al lucrurilor.
Sursa:http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/3857-cp-strategie-saracie-28052015
Roxana Iordache


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice