În fiecare an, la data de 21 mai, creştinii ortodocşi şi catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, consideraţi „Cei întocmai cu Apostolii”. De ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Schitul de la Straja îşi sărbătoreşte unul dintre hramuri.
La slujba hramului sunt așteptate înalte fețe bisericești. Schitul Straja este situat la 1450 metri altitudine. La 1485 metri s-a ridicat o cruce metalică în memoria celor care, de-a lungul secolelor s-au jertfit pe aceste meleaguri din Valea Jiului pentru neam, libertate socială şi pentru un trai decent.
În pisania aflată deasupra uşii de la intrare stă scris “Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi împreună cu lucrarea Duhului Sfânt s-a zidit şi pictat această sfântă biserică. Întreaga lucrare a început în 22 mai anul Domnului 1999, cu binecuvântarea chirarhului locului PS Dr. Timotei Seviciu, prin grija, osteneala şi cheltuiala lui Emil Ilie Părău alături de familia sa, soţia Marcela cu fiii Alin şi Dorin. Tot în acest an, biserica a fost împodobită cu pictură în ulei executată de pictorul Petru Dănuţ din Somoşcheş, judeţul Arad, sfinţindu-se în anul Domnului 1999, octombrie 23, de către Prea Sfinţia Sa Dr. Timotei Seviciu, Episcop al Aradului şi Hunedoarei. Pentru grija deosebită de a-şi împlini visurile dintr-o curată şi statornică dragoste faţă de Dumnezeu, primeşte Doamne pe binefăcătorul, ostenitorul şi iubitorul acestui sfânt locaş împreună cu familia sa. Fie această biserică o vie mulţumire adusă lui Dumnezeu de ctitor şi familia sa în veci, Amin. Data 23.X.1999”.
Biserica este din lemn, în formă de navă, pe fundatie de beton. Are lungimea de 10 m şi lăţimea de 7,5 m. Spaţiul este repartizat în altar şi naos. Are şi un pridvor deschis, susţinut în faţă de patru stâlpi din lemn. Pridvorul este împrejmuit cu un grilaj din lemn înalt de 105 cm. Altarul este luminat de o fereastră la sud-est şi alta la nord-est. Catapeteasma este din lemn de paltin, sculptat cu Sf. Apostoli şi Cina cea de Taină sus, îngeri şi Maica Domnului pe Uşile împărăteşti şi diaconeşti. Lângă catapeteasmă, pe peretele nordic, este sculptată în mărime naturală Sf. Muceniţă Varvara, ocrotitoarea minerilor. În partea vestică a naosului se afla balconul pentru cor, susţinut de patru stâlpi din lemn împodobit cu sculptură, dar şi cu o cruce mare sculptată, care se înalţă de la pardoseală până în partea superioară a balconului. Este crucea, care este scoasă din biserică în Vinerea Mare, când se organizează în municipiul Lupeni, singura procesiune religioasă care reconstituie drumul Mântuitorului, pe muntele Golgotei. Duminică, 21 mai 2023, de ziua hramului Schitului Straja, telegondola din municipiul Lupeni spre Straja va funcționa, în mod gratuit pentru toți. De la ora 8.00 la 16.00. Conform calendarului şi tradiţiilor populare, ziua de Constantin şi Elena corespunde sărbătorii numite Constandinu Puilor sau Constantin Graur (patronul păsărilor din păduri). Se crede că în această zi păsările îşi învaţă puii să zboare iar recoltele vor fi mâncate de păsări dacă se munceşte la câmp. De asemenea, se consideră că este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz şi mei, altfel acestea se vor usca. Este ziua în care păstorii îşi aleg baciul şi locul stânelor, femeile alungă duhurile rele cu tămâie şi agheazmă, iar bărbaţii aprind Focul Viu, în jurul căruia stau şi se afumă împreună cu oile, ca să fie ferite de rele cât timp vor sta la stână, în timp ce, prin zgomote şi strigăte, alungă vrăjitoarele care fură sporul laptelui. Peste 1, 7 milioane de români își serbează onomastica, purtând numele Sfinților Constantin și Elena. Și, cu ocazia zilei onomastice să le urăm tuturor sărbătoriților sănătate, fericire și numai bucurii.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Diana Șoșoacă este scoasă din cursa pentru alegerile prezidențiale. CCR i-a respins candidatura la Președinția României
Piperea: 1500 de lire au primit părinții pentru a-și testa copiii cu vaccinul Moderna
Polițiștii criminaliști au descins din nou la Spitalul Pantelimon. Au fost ridicate toate telefoanele mobile ale medicilor de la ATI
Coșul minim lunar în 2024 pentru o persoană singură depășeste 3800 de lei. O familie cu doi copii plătește aproape 10.000 de lei
Registrul Auto Român are un nou angajat, Chatbotul RAReș care va răspunde la întrebări 24 de ore din 24
Aproape de comă alcoolică șoferul unui autocar a fost prins pe Autostrada București – Pitești de Poliția Găești
LIFE STYLE
Întrebări pe care să le adresezi copilului tău în loc de ”Cum a fost la școală?”
Bărbații amabili și carismatici în public, agresivi si duri cu familia
Când corpul ne vorbește prin durere sau diverse afecțiuni ne trimite mesaje din subconștient
Psiholog: Nu ai o voce şi nu eşti auzită sau văzută pentru că încerci să rămâi ”fetiță bună”
Atracțiile intime fulgerătoare au la bază foarte multe traume
DESTINATII
Peştera Ialomiţei trece la programul de iarnă din 1 octombrie 2024
România și-a stabilit strategia pentru dezvoltarea turismului
30 de elevi premianți ai Școlii Niculești au participat la o tabără de educație turistică montană pe Valea Ialomiței
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum s-a vindecat de cancer o femeie din Cluj-Napoca. Tratamentul care i-a salvat viața
”Depistează.Tratează.Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas!”
”Împreună putem găsi soluții și promova bune practici, astfel încât bătrânețea să fie frumoasă!”
La sfârșitul anului 2020, existau 7,8 milioane de femei în viață care au fost diagnosticate cu cancer la sân
36% din tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 28 de ani au avut simptome de depresie, în anul 2022
Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Diana Șoșoacă este scoasă din cursa pentru alegerile prezidențiale. CCR i-a respins candidatura la Președinția României
Omraam: Dacă oamenii sunt mereu nemulțumiți, dezamăgiți, este pentru că au prea multă încredere în achizițiile materiale pentru a-i face fericiți
Piperea: 1500 de lire au primit părinții pentru a-și testa copiii cu vaccinul Moderna