Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

După 12 ani crește prețul gigocaloriei la Timișoara, spune primarul Fritz

“Astăzi, Consiliul Local a luat o decizie grea: a stabilit prețul local al energiei termice facturată populației de către Colterm, la 416,24 lei/MWh, începând cu data de 01.01.2022. Ultima majorare al acestui preț a fost acum 12 ani, în 2009.

Tariful real de termoficare este de 851 de lei/MWh, din care bugetul local suportă mai bine de jumătate, adică 435 de lei/MWh, iar restul de 416 lei plătește populația.

Colterm a primit, în 2021, o sumă record de aproape 180 de milioane de lei, din bugetul local. Aproape dublu cât costă Pasajul Solventul și de aproape 3 ori cât ne costă construcția Campusului Lenau.

Cu toate acestea, compania a continuat să meargă în pierdere, prin vânzarea energiei termice sub prețul de producție. Acesta este rezultatul a zeci de ani de management dezastruos, cumulat cu o explozie a prețului gazului la nivel internațional. Asta este factura pentru populismul anilor anteriori, când prețul energiei termice facturate timișorenilor a fost ținut artificial jos, în detrimentul investițiilor în retehnologizare și eficientizare.

Chiar și acum, în ceasul al 12-lea, opoziția din Consiliul Local ne cere să închidem ochii în fața unei realități economice. Să nu creștem prețul, dar fără să ne spună cine va plăti factura care va permite Colterm să alimenteze în continuare Timișoara cu căldură. Este o fantezie iresponsabilă. Nu poți să produci cu 10 lei și să vinzi cu 1 leu.

Știm că suma de 416 lei MWh pentru cei racordați la sistemul centralizat este mare, însă ea reprezintă mai puțin de jumătate din costul real de producție.

Administrația pe care o conduc crede cu tărie într-un sistem de termoficare modern și vom continua investițiile pentru transformarea acestuia în ceea ce el trebuia să fie demult. De aceea derulăm cel mai mare program de înlocuire de rețele primare și secundare din ultimii 40 de ani. Vom continua să accesăm fonduri nerambursabile astfel încât sistemul de termoficare din Timișoara să se transforme dintr-o gaură neagră într-unul rentabil. Chiar dacă drumul va fi lung și greu, știm ca este posibil, așa cum ne-au dovedit și alte orașe din România.”, declară primarul Fritz

Distribuie acest articol Oficial Media
Share