În perioada 7–9 mai 2021 s-a desfășurat, online, „Central and Eastern European Moot Court Competition”, prestigios concurs științific studențesc de dreptul Uniunii Europene, aflat la a 26-a ediție, organizat de către British Law Centres și Centre for European Legal Studies din cadrul Universității Cambridge, susținut de Clifford Chance, European Investment Bank și The Honourable Society of the Inner Temple.
Accesul la competiție s-a făcut pe baza memoriilor scrise, pregătite de către participanți. Competiția a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, în care echipele participante au prezentat argumentele părților într-un caz practic generat de atribuirea de către Comisia Europeană a un grant în beneficiul unei companii naționale de telecomunicații.
Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara, compusă din Andra Cenan-Glăvan (studentă în anul IV), Mihai Zdrobeu (student în anul IV) și Bogdan Oros (student în anul III), s-a calificat în etapa finală a competiției, situându-se în final pe locul VI. Domnișoara Andra Cenan-Glăvan a obținut un premiu individual de pledoarie.
Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea:
„Îi felicit pe studenții talentați din echipa Facultății de Drept, dar și pe coordonatorii universitari ai echipei, care au reprezentat UVT în prestigioasa competiție „Central and Eastern European Moot Court”, în care s-au remarcat și au contribuit la creșterea prestigiului școlii noastre de științe juridice. Iată, rezultatele internaționale remarcabile nu sunt singulare, acesta este al doilea concurs științific studențesc internațional, din anul 2021, în care echipa Facultății de Drept din Timișoara se califică în etapa finală a competiției, după European Human Rights Moot Court Competition.”
Pregătirea echipei Facultății de Drept din Timișoara a fost coordonată de prof.univ.dr. Raluca Bercea, lect.univ.dr. Sorina Doroga și drd. Bianca Șerb (fostă concurentă și câștigătoare a unui premiu individual de pledoarie la ediția din anul 2017 a concursului).
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice