Eduard Hellvig, astăzi în Parlament, ne va oferi ”nimic”, iar Comisia de Control a SRI se va muțumi să declare că ”nimicul” se îndreaptă într-o direcție bună.
Toate dosarele pe care directorul SRI le-a îndesat în genți, dau bine la imagine, dar ele sunt numai documente oficiale. Audierile care până la publicarea acestui articol se vor fi terminat, nu pot avea nicio legătură reală cu protestele, sau cu afacerile SRI, prin Sebastian Ghiță, Florian Coldea și colaboratorii lor.
Cu tot respectul față de bunele intenții ale senatorului Adrian Țuțuianu, președintele comisiei și, chiar cele ale directorului și fostului parlamentar, Hellvig, aceștia nu ne vor oferi informații la care nu au acces și/sau care nu sunt susținute de documente oficiale.
Cu și fără Coldea, cu și fără Ghiță, echipele se luptă în teren. Faptul ca lipsesc vedetele, nu înseamnă că meciul nu se mai joacă. Echipele vor fi mereu acolo și pentru fiecare accidentat se va găsi o rezervă. Cantonamentele vor continua mereu în Seychelles.
Afacerile și acțiunile ilegale nu sunt contabilizate în departamentele SRI.
Citește și:
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Calendarul admiterii 2022 la Universitatea Politehnica Timișoara. Toate centrele de înscriere sunt deschise
Daniel Benzar a revenit la Politehnica
Măsuri de ordine și siguranță publică la meciul pentru Supercupa României, dintre FC CFR 1907 Cluj SA – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe