Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Educație nonformală în Munții Bucegi pentru 36 de tineri

În perioada 17-21 iulie 2022 s-au derulat în Munţii Bucegi activităţile teoretice şi practice ale proiectului “NONFORMAL ÎN MEDIUL MONTAN”, proiect finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița și implementat de Asociația Ecologică Floare de Colţ, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Nucet, pentru 36 de tineri, elevi în şcoli dâmboviţene.

Întrucât scopul taberei a fost educația non-formală a tinerilor în domeniul turismului montan specializat și prezentarea, a cât mai multor rezervații sau monumente ale naturii din Parcul Natural Bucegi, programul a fost structurat pe această tematică.

Încă din prima zi (duminică, 17 iulie 2022), în după amiaza sosirii la munte, activităţile au început cu formarea echipelor şi confecţionarea steagurilor, apoi au continuat cu parcurgerea circuitului din rezervația Turbăria Lăptici, unde drumeţia pe podeţele amenajate s-a îmbinat cu informații detaliate legate de flora şi fauna zonei.

Vezi ALBUM FOTO INTEGRAL pe pagina de facebook Oficial Media

Oficial Media - Educație nonformală în Munții Bucegi pentru 36 de tineri
Oficial Media – Educație nonformală în Munții Bucegi pentru 36 de tineri

Ziua a doua (luni, 18 iulie 2022) a fost aleasă pentru parcurgerea unui traseu mai lung şi mai dificil, atingând următoarele puncte: Padina – Peştera – Babele – Sfinxul – Şaua Sugărilor – La Cerdac – Şaua Văii Cerbului – Vârful Omu. Tinerii au primit informaţii despre fenomenele de eroziune care au modelat vestitele monumente geologice, iar vremea perfectă pentru drumeţie, ne-a permis frumoase tururi de orizont atât spre crestele Bucegilor, cât și spre vecinii acestuia, Leaota, Piatra Craiului, Piatra Mare sau munții Baiului. Întoarcerea s-a făcut pe Valea Obârşiei, trecând pe lângă Mecetul Turcesc şi pe lângă cascada omonimă. Pe acest traseu se află și un conifer mai rar (Zâmbrul – pinus cembra), relict glaciar, iar tinerii au primit informații despre el, ca și despre jnepeni, scoruși, ienuperi, conglomerate, calcare etc.

Din păcate, am avut şi dezamăgiri pe acest traseu, având în vedere faptul că nu am putut beneficia nici de serviciile telecabinei Peştera – Babele, nici de căldura şi ceaiul de la cabana Vârful Omu, ambele fiind închise, din motive greu de înţeles, acum în miezul verii, pe o vreme prielnică şi cu muntele plin de turişti.

Ziua a treia (marţi, 19 iulie 2022) a permis tinerilor să-și arate curajul, dar și abilitatea, în atelierele de cățărare (desigur, asigurată!) și de coborâre pe coardă în rapel, desfășurate pe o stâncă din apropierea pensiunii Gură de Rai, locul unde am beneficiat de servicii de cazare și masă. Spiritul de echipă şi solidaritatea şi-au spus cuvântul şi participanţii s-au mobilizat, pentru a trece cu toţii peste aceste probe, deloc uşoare, dar generatoare de adrenalină. Lucrând pe echipe şi pe grupe, timpul frumos ne-a permis să lucrăm alternativ, având pentru această zi în plan şi vizitarea Peşterii Ialomiţei.

În următoarea zi, au fost vizitate celebrele Chei ale Tătarului, loc unde legendele s-au îmbinat cu informații detaliate legate de geologia locului sau despre traseele de alpinism amenajate, pe înalții pereți ai cheilor. Dar, greul zilei a început abia la urcarea, pe marcaj triunghi galben, pe spectaculoasa Vale a Tătarului, în pereții căreia se găsește Peștera  Ursului, cel mai înalt punct din România, cu urme de locuire, încă din paleolitic. Pajiștile cu floră termofilă (iubitoare de căldură) au încântat ochii drumeţilor, iar explicațiile despre exocarstul zonei (chei, lapiezuri) sau despre endocarst (peșteri sau avene) au compensat  efortul depus la urcare. La întoarcere, tinerii au participat și la clasica (dar, din păcate, necesara)  acțiune de ecologizare, pe traseul Cheile Tătarului – Padina.

Oficial Media - Educație nonformală în Munții Bucegi pentru 36 de tineri
Oficial Media – Educație nonformală în Munții Bucegi pentru 36 de tineri

După amiaza a fost alocată prezentării temelor legate de orientare turistică, marcajele turistice din România și orientarea sportivă. Un concurs antrenant a arătat că teoria a fost bine asimilată, iar busola, fişa de concurs şi forma mai mult sau mai puţin sportivă a participanţilor a decis echipele câştigătoare.

Ziua s-a încheiat cu prezentarea programului cultural la focul de tabără, pe echipe, program presărat cu cântece, dansuri, scenete sau momente poetice, garnisite cu celebrele gogoși calde, cu ciocolată sau dulceață de afine, aduse de personalul pensiunii.

Desigur, și ultima zi a avut programul ei. Grație informațiilor primite de la rangerii Parcului Natural Bucegi (PNB), ne-am îndreptat spre o potecă tematică, deschisă de compania finlandeză Tornator, în zona Padina-Peștera, aproape de valea Lăptici. Poteca, botezată „The Flying Dragon” (Dragonul zburător), are o lungime de aproape 1 kilometru și include 10 panouri, cu informații, în limba română și engleză,  despre floră, faună, soluri, oamenii din munte. Pe baza unui QR code se pot obține informații mai multe sau se pot vedea imagini din masivul Bucegi. După cinci zile pline de provocări, tinerii au vizitat sediul  administraţiei Parcului Natural Bucegi, pentru a-şi consolida cunoştinţele dobândite și au promis că vor reveni în zona montană a județului Dâmbovița. Imaginile anexate ni-i arată cu cât entuziasm au participat la activităţile proiectului.

Oficial Media - Educație nonformală în Munții Bucegi pentru 36 de tineri
Oficial Media – Educație nonformală în Munții Bucegi pentru 36 de tineri

Bocanciu Ileana

Preşedinte AEFC, coordonator proiect

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share