În această dimineață, în ședința de consiliu local, a fost aprobat unul dintre cele mai importante proiecte de hotărâre din istoria municipiului Târgoviște, în termeni de sustenabilitate, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.
Astfel, investiția cu titlul „Creșterea nivelului de independență energetică a Municipiului Târgoviște prin crearea unui parc fotovoltaic”, este de natură să asigure, în proporție de peste 95%, independența energetică a municipiului Târgoviște, din punct de vedere al energiei electrice necesare.

Indiferent că vorbim despre școli, grădinițe, creșe, iluminat public, Complexul Turistic de Natație sau de orice alte instituții sau servicii publice, energia electrică necesară va fi asigurată, în proporție covârșitoare, prin proiectul în discuție.
Investiția, în valoare de 19.324.292 lei, cu TVA, va fi implementată pe o suprafață de 50.000 mp., situată în vecinătatea Complexului Turistic de Natație, iar finanțarea obiectivului de investiții se va asigura din bani europeni, prin Programul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum din cadrul Programului – cheie 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei – Fondul pentru modernizare (FM)”.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice