Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Eşec în Bănie: U Craiova 1948 – Politehnica 1-0. Dan Alexa: “Au fost două momente pe care le-am interpretat noi greşit”

Politehnica a pierdut la limită, scor 0-1, jocul din runda a doua a play-off-ului Ligii 2, disputat în fief-ul celor de la U Craiova 1948. Singurul gol al partidei a fost înscris de William Baeten în repriza secundă.

Jocul de pe arena “Ion Oblemenco” nu a oferit foarte mult spectacol în prima parte. De remarcat că ambele echipe nu i-au avut pe bancă pe antrenorii lor principali, Eugen Trică, respectiv Dan Alexa, fiind în stare de suspendare.

Alb-violeţii au fost mai prezenţi la început în jumătatea adversă, Rus a şutat însă în blocaj din interiorul careului în minutul 12. Peste un sfert de oră, Mera (min. 28) a reluat cu capul puţin peste vinclu în urma unui corner executat de Ivanovici. Gazdele au replicat la ultima fază din prelungiri, când şutul lui Gîţ din 18 metri a trecut peste buturile lui Hindrich.

Repriza secundă a început mai bine pentru U Craiova 1948, care a fost periculoasă din start prin nou intratul Valentin Munteanu. Mai întâi acesta a trimis peste poartă în minutele 46 şi 54, la ultima fază dintr-o poziţie bună din interiorul careului. Pentru ca mai apoi, în minutul 60, acelaşi Vali Munteanu să irosească o lovitură de pedeapsă, trimiţând în bara din dreapta lui Hindrich, portarul nostru intuind direcţia execuţiei. Penalty-ul a fost acordat în urma unui henţ la Mera. Până la urmă oltenii au deschis scorul prin Baeten, care a trimis în vinclul din dreapta lui Hindrich cu 20 de minute rămase din meci. Politehnica putea egala pe final: în minutul 89 lovitura de cap a lui Radunovic a trecut peste poarta lui Enache, apoi, în primul minut al prelungirilor, Mera a trimis cu piciorul în urma unui corner, dar balonul l-a lovit pe acelaşi portar al gazdelor.

După acest rezultat Politehnica rămâne cu 33 de puncte şi ocupă deocamdată locul 5 în clasament. Următorul joc al alb-violeţilor va fi joi, 15 aprilie, de la ora 16.30, pe teren propriu, în compania Rapidului, duel care contează pentru runda a 3-a a play-off-ului Ligii 2.

U Craiova 1948: Enache ** – Gîţ, Gugu, Paramatti (77, D. Ispas), Huyghebaert – C. Cristea, Albu * (cpt.) – Baeten, Stoenac (46, V. Munteanu), Răducanu (46, Ad. Voicu) – Compagno (67, Ciolacu). Pe bancă: Mogoşanu – R. Negru, Cl. Bălan, V. Pop *, Blidar **. Antrenor: Ovidiu Dănănae.

Politehnica: Hindrich ** – D. Radu **, Mera (cpt.), Scutaru, Popovici – Codrea, Cioinac (82, Ignea) – Munteanu (76, Radunovic), R. Rus (60, Plazonja), Ivanovici (76, Manea) – Axente (82, Casado). Pe bancă: Păduraru – Jurj *, Coadă, Bocşan. Antrenor: Antonio Foale.

 

*-jucător U20; **-jucător U18

 

DAN ALEXA:

„Din păcate le-am făcut cadou această victorie, au fost nişte greşeli individuale foarte mari. A fost un joc echilibrat, unde cu siguranţă nu aveam voie să pierdem. Felicităm Craiova pentru victorie. Pentru ei e o victorie foarte importantă, noi din păcate plecăm fără niciun punct, dar în multe momente am fost cel puţin egalii lor”

“Au fost două momente pe care le-am interpretat noi greşit. Acel penalty şi faza golului. Ne-a lipsit şansa, pentru că am avut pe final două situaţii foarte mari, din care e mai greu să ratezi decât să nu dai gol, dar ăsta este fotbalul. Trebuie să tragem concluziile corecte după jocul acesta şi să jucăm cu Rapidul la victorie. Avem obiectiv locurile de baraj, mai sunt 24 de puncte puse în joc, se poate întâmpla orice!”

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share