Europarlamentarul Maria Grapini a fost invitată, miercuri, la dezbaterea organizată de SME Connect pe o temă extrem de importantă intitulată „Încredințarea succesului IMM-urilor: stimularea creșterii printr-o Piață Unică consolidată!”.
Eurodeputatul Grapini a reiterat, în intervenția sa, faptul că este un susținător declarat al IMM-urilor.

„Am lucrat cu IMM-uri în tara mea, am fost ministru pentru IMM-uri în România și sunt la al treilea mandat în Parlamentul European, fiind vicepreședinte al Comisie pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor. În baza situației curente a IMM-urile care au fost afectate și de crizele succesive, din 2019 până în prezent, consider că este necesar ca noua Comisie Europeană sa propună o agendă pentru a susține în mod corect IMM-urile!”, a punctat Maria Grapini.
Potrivit europarlamentarului, este ”nevoie de fonduri țintite pentru cercetare și inovare pentru IMM-uri, dar și de modificarea directivei pe achiziții publice pentru ca IMM-urile să aibă acces, în mod real, la contracte și este nevoie de o competiție mult mai corectă în raport cu marile companii, dar și cu firmele din țări terțe”.
De asemenea, europarlamentarul Grapini a solicitat un acces la finanțare cu costuri mai reduse în cazul IMM-urilor. Nu în ultimul rând, eurodeputatul a criticat faptul că legislația privind plățile întârziate nu a funcționat.
“Sunt sigură ca dumneavoastră aveți și alte propuneri și le aștept cu plăcere. Vă asigur de toată disponibilitatea la dialog și pentru preluarea propunerilor dumneavoastră!”, a conchis vicepreședintele comisiei pentru Piața Internă din PE

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan