Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Eurodeputatul PPU (social-liberal), Maria Grapini prezent (și) la a cincea ediție a Caravanei Culturii

Europarlamentarul PPU (social-liberal), Maria Grapini, va participa la a cincea ediție a Caravanei Culturii care va avea loc în Cetatea Devei.

“Am mai participat și la alte ediții și mă bucur să particip și în acest an. Este impresionantă mobilizarea membrilor Caravanei pentru lansările de carte  și programele culturale pe care le organizează în fiecare an.Dacă ținem la cultură, ar trebui să avemproiecte naționale de susținere a acestor actiuni. Din păcate, scriitorii, poeții, jurnaliștii și sociologii care participă la acțiunile Caravanei Culturii trebuie să susțină din buzunarele proprii, toate cheltuielile”, a precizat eurodeputatul Maria Grapini.

Membrii Caravanei vor fi prezenţi în Cetatea Devei, între orele 13:00-14:00, unde vor susține un spectacol de muzică și poezie, vom avea loc lansări de carte, întâlnire cu oamenii de cultură din județul Hunedoara și nu numai, etc.

Caravana Culturii este formată din poeți, jurnaliști, scriitori, interpreți de muzică populară, ușoară, folk, romanțe şi critici literari.

Îi puteți cunoaște și asculta pe: Marian Bărăscu – poet (iniţiatorul şi coordonatorul grupului Caravana Culturii); Constanţa Tanțy Triță – poet şi redactor; Liliana Ghiță Boian – poet, director al Editurii LifeArt; Pandele Jianu – cantautor de muzică ușoară şi interpret de romanţe; Angella Dumitraşcu – jurnalist și scriitor; Alexia Rotaru – colaborator al televiziunilor naţionale; Valerica Predescu – poet şi actor, Ion Melcioiu Boştină – cantautor muzică folk, Ilie Bucă – istoric, Nicu Ioan Popa – actor și regizor, Dan Șalapa – scriitor, Zenovia Zamfir – scriitoare, Tatiana Mărcoianu – solistă muzică populară și realizator emisiuni TV, Cornel Popescu – instrumentist, Ana Ghițulescu – creator popular, Mihăiță Bercu – solist muzică populară.

Evenimentul va fi organizat cu respectarea măsurilor instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share