Departamentul de Stat al SUA a transmis în această dimineață un mesaj de “profunde condoleanțe” cetățenilor Uniunii Europene, după decesul subit al președintelui Parlamentului European, David Sassoli, care a murit marți în urma unor complicații ale unei disfuncții a sistemului său imunitar.
“Președintele Sassoli va rămâne în memoria noastră ca un susținător puternic al parteneriatului dintre SUA și UE, ca o voce pentru democrație și drepturile omului la nivel mondial și ca un avocat al unei Uniuni Europene care își servește cetățenii și care este mai puternică prin diversitatea sa. Gândurile noastre sunt alături de familia și de cei dragi lui“, a transmis Ned Price, purtătorul de cuvânt al diplomației americane, într-un comunicat.
“Președintele Sassoli a adoptat măsuri extraordinare în timpul pandemiei, care au permis Parlamentului European să își îndeplinească sarcinile și să își exercite prerogativele în temeiul tratatelor. El a jucat, de asemenea, un rol important în promovarea unui buget ambițios pe termen lung al UE și a unui mecanism de redresare eficace. În plus, președintele Sassoli a luat inițiativa pentru ca Parlamentul să-și manifeste solidaritatea față de cei nevoiași atunci când criza a lovit pentru prima dată, prin acțiuni de sprijin în orașele gazdă ale Parlamentului European, cum ar fi oferirea de mese organizațiilor caritabile și adăposturi în clădirile Parlamentului pentru femeile victime ale violenței. Hotărât să tragă învățăminte de pe urma pandemiei, președintele Sassoli a lansat, de asemenea, un amplu exercițiu de reflecție cu eurodeputații pentru a regândi și a consolida democrația parlamentară”, arată și Parlamentul European într-un comunica
Parlamentul European îl va omagia luni, în cadrul unei ceremonii care va avea loc luni la Strasbourg, pe președintele PE, David Maria Sassoli, a decedat la 11 ianuarie.a.c. La Roma, trupul neînsuflețit al președintelui David Maria Sassoli va fi depus joi, 13 ianuarie, între orele 10.00 și 18.00, în „Sala della Protomoteca” din Campidoglio, iar serviciul funerar va avea loc vineri, 14 ianuarie, la ora locală 12.00, în Bazilica Santa Maria degli Angeli.
Ieri, toate steagurile UE din Parlamentul European au fost coborâte în onoarea regretatului președinte al Parlamentului European David Sassoli.
Luni, 17 ianuarie, va avea loc o ceremonie de omagiere la deschiderea sesiunii plenare de la Strasbourg, în prezența fostului eurodeputat și prim-ministru italian Enrico Letta.
Amintim că președintele Parlamentului European, David Sassoli, a decedat la Aviano (Italia), unde a fost spitalizat începând cu 26 decembrie. Eurodeputat din 2009, a fost ales președinte în iulie 2019 pentru prima jumătate a actualei legislaturi.
Președintele Sassoli a adoptat măsuri extraordinare în timpul pandemiei, care au permis Parlamentului European să își îndeplinească sarcinile și să își exercite prerogativele în temeiul tratatelor. El a jucat, de asemenea, un rol important în promovarea unui buget ambițios pe termen lung al UE și a unui mecanism de redresare eficace.
Fiind un european dedicat și fost jurnalist respectat, președintele David Maria Sassoli a subliniat în discursul său din cadrul Consiliului European din decembrie, în urmă cu câteva săptămâni, că „Europa are nevoie cel mai mult de un nou proiect de speranță. Cred că putem construi acest proiect pe baza unei abordări tridimensionale puternice: o Europă inovatoare, o Europă care protejează și o Europă care iluminează”.
Conform Regulamentului de procedură (articolul 20), președinția interimară va fi asigurată de prim-vicepreședintele instituției în zilele premergătoare alegerii unui nou președinte. După cum s-a prevăzut inițial înainte de trecerea bruscă în neființă a președintelui Sassoli, alegerea președintelui instituției pentru a doua jumătate a mandatului va avea loc marțea viitoare, în cursul sesiunii plenare de la Strasbourg. Ulterior, vor urma alegerile vicepreședinților și chestorilor.
Pe site-urile P.E, al U.E, pe rețelele de socializare ale principalelor structuri europene au curs mesajele de condoleanțe din partea personalităților lumii, a oamenilor politici, președinți de stat și de guverne, cetățeni ai U.E și nu numai.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara