Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, găzduieşte duminică, 17 aprilie 2022, începând cu ora 10:00, o întâlnire cu doi scriitori dâmbovițeni contemporani, Emil Laurențiu Drăgoi și Elena Drăgoi, ce scriu despre românii de ieri și de azi, cu multă dragoste pentru istorie și patrie. Evenimentul va avea loc în incinta Beciului „Mircea cel Bătrân” din cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” Târgoviște.
Emil Laurențiu Drăgoi este unul dintre puținii scriitori de ficțiune istorică din țara noastră ce a atras spre cărțile sale atât cititorii împătimiți, cât și pe cei de ocazie. Născut în 1981 la București, el și-a petrecut copilăria în Târgoviște, în jurul Ansamblului Muzeal Curtea Domnească. Puternica atracție față de lectură, cinematografia veche și vestigiile istorice din Târgoviște și-a pus amprenta asupra publicațiilor sale ulterioare. Cărți publicate:
- „Când spadele se frâng”, roman în două volume, a cărui acțiune se petrece în preajma domniei lui Mihai Viteazul, pe meleagurile județului, iar în volumul II îndeosebi la Curtea Domnească din Târgoviște (lucrare apărută în anii 2019-2020);
- „Blestemul corbilor”, roman de ficțiune istorică, ce îl are în prim-plan pe un fost haiduc din ceata lui Iancu Jianu (lucrare apărută în anul 2020);
- „Anotimpuri însângerate”, carte ce conține 4 povestiri istorice derivate din romanele de mai sus (2021).
Elena Drăgoi este scriitoare de romane moderne, poezie și cărți pentru copii. S-a născut la Pucioasa și a copilărit pe frumoasele meleaguri ale localității Pietroșița-Dealul Frumos, ce sunt descrise cu mult drag în cărțile sale:
- „Dragostea din cărți” – acțiunea se petrece în orașul Pucioasa și prezintă viața unei bibliotecare și a unui profesor de istorie din România post-decembristă (lucrare apărută în anul 2020);
- „Poveștile Dianei” – carte de nuvele inspirate de contemporaneitate, cu ușoare accente metafizice (2019);
- „Emoțiile Dianei” – carte de poezii (2017);
- „Lumea lui Eric” – carte pentru copii, cu poezii și povești educative (2021).
Mai multe detalii despre activitatea celor doi scriitori găsiți pe paginile:
https://www.facebook.com/EmilLaurentiuDragoi
https://www.facebook.com/elena.dragoi26/
Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dâmbovița
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Dezvoltă-ți latura artistică și estetică printr-un curs de design interior: 4 argumente în favoarea acestei alegeri de carieră
700 de locuri, 700 de șanse pentru a admite la școlile de subofițeri jandarmi
5 proiecte selectate, 5 echipe care vor informa publicul despre importanța alegerilor, vor monitoriza candidații și vor încuraja oamenii să se înscrie ca observatori sau președinți ai secțiilor de vot.