Așa cum anunțam cu o lună înainte, Anotimpurile FEST-FDR aduc pe scena Teatrului Național un eveniment deosebit: celebrul actor american John Malkovich, în spectacolul THE INFERNAL COMEDY.
Ca urmare a interesului extraordinar pe care acest eveniment l-a suscitat în rândul publicului, Teatrul Național din Timișoara a suplimentat numărul de reprezentații. Așadar, avem plăcerea să anunțăm că spectacolul THE INFERNAL COMEDY va avea încă o reprezentație vineri, 21 iulie 2023, de la ora 16:00, în Sala Mare a Teatrului Național. Biletele se pun în vânzare începând de duminică, 2.07.2023, ora 11, atât pe www.tntm.ro cât și la Agenția de bilete „Mărășești”.
Prin fascinanta și tulburătoarea poveste pe care o spune, prin delicatul balans pe linia invizibilă dintre cei vii și cei morți, John Malkovich, secondat de celebra orchestră a Academiei din Viena și de sopranele Susanne Langbein și Chen Reiss, construiește cu fabuloasa lui prezență și cu uriașul său talent autobiografia fictivă a criminalului în serie Jack Unterweger, cel care, în anii ’90, a provocat o dezbatere aprinsă privind carisma și psihopatia.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara