Unul dintre cele mai apreciate și căutate produse turistice din județul Timiș și regiune – evenimentele de cultură gastronomică Banat Brunch – își reia seria de manifestări în acest an începând cu 30 aprilie.
Având ca scop inițial crearea de alternative economice pentru locuitorii din sate prin turism sustenabil, producția de alimente și cea de meșteșuguri sub brand local, Banat Brunch a dovedit că poate contribui consistent la păstrarea peisajului cultural și salvarea elementelor de patrimoniu, dar și la dezvoltarea turismului în mediul rural și regiune.
Folosind ca laitmotiv cultura gastronomică locală, evenimentele Banat Brunch au crescut interesul călătorilor, atât din țară cât și din străinătate, pentru zona rurală ca alternativă de activități de tip slow travel și i-au ajutat pe aceștia să aprecieze mai mult valoarea resurselor locale.
Banat Brunch este un proiect derulat de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș în colaborare cu Asociația My Transilvania.
Găsiți mai jos Programul Banat Brunch 2022 cu precizarea că organizarea fiecărui eveniment va ține cont de regulile de siguranță aplicabile la data desfășurării lui și se va plia pe cerințele acestora.
Programul a fost conceput de Turism Timiș în colaborare cu partenerii locali încă din luna ianuarie, cu scopul de a oferi agențiilor de turism de incoming și ghizilor de turism evenimente predictibile în jurul cărora să poată construi pe parcursul întregului an oferte turistice locale pentru grupuri de turiști. Programul va fi prezentat și la București, în cadrul Târgului de turism al României, în perioada 23-27 februarie 2022, unde județul Timiș participă cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și se va afla pentru promovare la Romexpo, în Hala B2, standul 65.
Banat Brunch 2022
1. Sat Costeiu de Sus, comuna Margina – 30 aprilie
2. Sat Berini, comuna Sacoșul Turcesc – 07 mai
3. Urban Brunch Timișoara, Ronaț – 14 mai
4. Sat Bulza, comuna Margina – 21 mai
5. Casa Ferch, oraș Deta – 04 iunie
6. Comuna Curtea – 11 iunie
7. Sat Firiteaz, comuna Șagu, județul Arad – 18 iunie
8. Lanul de Lavanda, sat Zorani, comuna Margina– 25 iunie
9. Sat Zolt, comuna Fârdea – 02 iulie
10. Sat Rudna, comuna Giulvăz – 06 august
11. Comuna Pietroasa – 13 august
12. Sat Duboz, comuna Nițchidorf – 20 august
13. Sat Bulza, comuna Margina – 27 august
14. Sat Românești, comuna Tomești – 03 septembrie
15. Sat Zolt, comuna Fârdea – 10 septembrie
16. Sat Costeiu de Sus, comuna Margina – 17 septembrie
17. Sat Sintești, comuna Margina – 01 octombrie
Detaliile fiecărui eveniment vor fi publicate în următoarea perioadă. Înscrierile se fac prin
www.eat-local.ro
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice