Teatrul Municipal Tony Bulandra Târgoviște vă invită sâmbătă, 22 ianuarie 2022, de la ora 19:00, Sala Mare, la premiera spectacolului „Evita – Tango”, un eveniment sub semnătura regizorului Mc Ranin și a coregrafului Hugo Wolff.
“Într-o lume a vitezei, în care informația ne este dată în bucățele mici și concentrate, avem mania reducțiilor. E foarte ușor să spunem „Evita Péron, prima doamnă a Argentinei, s-a născut în anul 1919. Deși se trăgea dintr-o familie săracă, a avut un rol cheie în alegerea lui Juan Péron ca Președinte al Argentinei în 1946. În 1951 este diagnosticată cu cancer uterin, iar în 1952 moare, la doar o lună și jumătate după ce soțul său este numit Președinte în al doilea mandat.”
Este foarte greu, însă, dacă vrei să arăți viața unui om, cu tumulturile ei, cu deruta ei, cu durerea și speranțele pe care acel om le-a avut. E dificil să cuprinzi viața unui om în imagini, fie pe scenă, fie în scris, fără să comiți un act de injustiție, de reducere a unei ființe umane la o impresie, o umbră de poveste. Și, totuși, acesta e pariul pe care regizorul Mihai Constantin Ranin îl propune, alături de coregraful Hugo Wolf, în spectacolul „Evita Tango”.
Împreună cu actorii, au creat două ore de muzică, dans și lumină, de imagini care ne fac să tresărim, să zâmbim sau să plângem. „Evita Tango” e un spectacol ce aduce un omagiu, care arată existența unui om în toată complexitatea lui, în compoziții pe care le înțelegem, care ne sunt familiare, dar a căror sens profund pare întotdeauna un pas mai departe de noi. „Evita Tango”, la fel ca și Evita Péron, e un tur de forță.”
Alex Teodorescu,
Regizor de teatru,
Drd. al Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca,
Președinte al Asociației Mise en scene
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara