Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Exercițiul de instruire în comun „JUSTICE EAGLE 22.II”

Aproximativ 700 de militari români din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est de la Craiova și aliați din Franța, Olanda, Polonia, Portugalia și Statele Unite ale Americii, cu peste 80 de mijloace tehnice, participă, în perioada 12-23 septembrie, la exercițiul de instruire în comun „JUSTICE EAGLE 22.II” în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan.

Exercițiul are ca scop creșterea interoperabilității și a încrederii reciproce între aliați prin exerciții de antrenament cu trupe în teren și tactice, cu trageri de luptă. Președintele american Joe Biden a anunțat la summitul NATO de la Madrid că SUA își vor intensifica prezența militară în Europa ca răspuns la agresiunea militară a Rusiei în Ucraina, iar în România vor fi trimiși încă 3.000 de militari americani la nivelul unei brigăzi de luptă dislocată prin rotație și 2.000 de membri ai personalului militar, ceea ce va crește prezența militară americană în țara noastră la 7.000 de militari. Statele Unite și-au dublat deja prezența militară în țara noastră încă din luna februarie, de la 1.000 de soldați la aproape 2.000 de militari.

Și cei de la Primăria Smârdan  anunță pe această cale,  că în Poligonul de tragere “Smârdan” vor fi efectuate trageri cu muniție reală în următoarele perioade:

05.09.2022 – 10.09.2022 zilnic, în intervalul orar 08.00 – 04:00
– 12.09.2022 – 17.09.2022 zilnic, în intervalul orar 08.00 – 04:00
– 19.09.2022 – 24.09.2022 zilnic, în intervalul orar 08.00 – 04:00
– 26.09.2022 – 01.10.2022 zilnic, în intervalul orar 08.00 – 04:00
”În această perioadă este interzis accesul populației, animalelor si vehiculelor în perimetru poligonului.
Vărugăm sa respectați restricțiile de circulație pe drumurile de acces spre poligon și semnificațiile tăblițelor/panourilor indicatoare “TRECEREA INTERZISĂ – POLIGONUL DE TRAGERE”, a barierelor, a becului/fanionului roșu instalat pe stâlpul din adâncimea poligonului: “STAI! SE TRAGE!”
Pentru siguranța dvs vă rugăm să respectați cu strictețe regulile și măsurile de siguranță impuse în astfel de situații!” se subliniază în anunț.
 Totodată, Amiralul Stuart B. Munsch, comandantul Comandamentului Aliat al Forțelor Întrunite de la Napoli, i-a vizitat pe militarii Grupului de luptă NATO în Cincu, România. Amiralul MUNSCH a făcut un tur al bazei împreună cu Generalul-maior Ciolponea, locțiiitorul comandantului Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est, colonelul Cristurean, comandant la Centrul Naţional de Instruire Întrunită “Getica” / Cincu JNTC, Colonelul Degand, comandantul Grupului de luptă NATO din România, și maiorul Pim, comandantul contingentului olandez. Comandantul JFCNP a aflat detalii despre misiunile BGFP și s-a întâlnit cu militarii francezi și olandezi la o expoziție statică de tehnică și de echipament.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share