06/05/2021

Experții ne conduc, step by step, spre haos în educație

Anul de grație 2021….

Au trecut 31 de ani de reformă în educație și nu mai terminăm odată.
Scriam zilele trecute despre modul josnic în care acest guvern a aprobat memorandumul privind tăierea salariilor la bugetari. Ministrul meu a jucat magistral rolul lui Pinocchio când a afirmat că părinții îi cer ca profesorii să nu poată preda decât dacă se vaccinează. Se pare că nu prea este așa. Este vorba de o manipulare în stilul caracteristic al acestor guvernanți. (A nu se înțelege că pe ceilalți îi absolv de vina de a fi ruinat învățământul.)

Ce trăznăi a mai făcut ministrul meu…

Dar seria „ce trăznăi a mai făcut ministrul meu” continuă cu o frenezie de speriat.
A adus în minister un consilier sau secretar de stat (cred că diferența este de salariu) Radu Székely. Un drăgălaș cameleon politic care a valsat cu ușurință din stânga la dreapta și al cărui zâmbet angelic ascunde o minte diabolică.
Nu a predat nicio secundă în viața lui, nu are nici cea mai vagă idee despre ceea ce înseamnă să fi profesor, cu atât mai puțin profesor în România. Vorbește din cărți, din filmele aceea motivaționale, dar viața bate filmul…la greu.
I-a venit ideea să lanseze evaluarea profesorilor prin intermediul unor chestionare pe care elevii să le completeze sub protecția anonimatului.

Evaluare sau feedback?

In principiu, nu am nimic împotrivă. Ca profesor ai mare nevoie de feedback. Precizez feedback și nu evaluare cum spune expertul. dar pentru știința dumnealui și a altor experți (părinți sau alte categorii profesionale) feedback-ul este o etapă obligatorie a oricărei lecții la orice nivel. Este momentul în care profesorul îi întreabă pe elevi ce ai înțeles sau le cere copiilor să pună întrebări.
Eu, pentru că vorbim de copii preșcolari, le cer să aleagă un emoticon cu emoția pe care o simt la sfârșitul unei activități și le cer să argumenteze de ce. Ca profesor am nevoie de acest feedback pentru a ști dacă mi-am atins sau nu obiectivele. Dar domnul nu are de unde știe de vreme ce nu a predat niciodată.
Sigur, știu că la clase mai mari copiii se tem sau se sfiesc să pună întrebări, dar nu este din vina profesorilor. Este teama de ironiile colegilor, de acea etichetă de neștiutor care i se pune. Repet, nu este vina profesorilor, sau mai bine zis numai a profesorilor, este în mare parte vina familiei. Părinții trebuie să își încurajeze copii să pună întrebări dacă nu au înțeles sau să ceară explicații suplimentare. Dar e mai ușor să spui că profesorul nu știe să predea și să îți dai copilul la meditații.

Cât de relevante sunt întrebările formulate în chestionar?

Revin la chestionarul cu pricina. Nu știu cine a conceput întrebările dar este clar că nu are habar de particularitățile de vârstă ale copiilor. Acum între noi fie vorba ne spune că întrebările au fost formulate de CNE. Oricât aș vrea mi-e greu să cred.
Oare de unde știe un elev de clasa a V-a în ce măsură profesorul adaptează materia la necesitățile clasei? Se presupune că elevul cunoaște curricula, a identificat nivelul de dezvoltare al fiecărui elev, particularitățile de vârstă ale clasei. Foarte simplu și potrivit pentru un copil de 12 ani. Tot atât de bine face copilul de 8 ani de tipul metodelor utilizate, dacă au sau nu caracter formativ.
Elevul de clasă a XII-a sunt convinsă că va aprecia obiectiv notarea. Mă opresc aici pentru că un bun prieten a făcut o analiză foarte pertinentă și obiectivă a întrebărilor.

Haosul din capul politicienilor români

Sinceră să fiu propunerea lui Székely este parfum pe lângă propunerile posesorilor haștajiști de plăcuțe suedeze. Un isteț dintre ei a venit cu propunerea ca vacanțele școlare să fie pe regiuni și ani de studiu. Oare pe ce lume trăiesc oamenii ăștia?
Zic ei că s-au gândit la HoReCa. Dar la familiile cu mai mulți copii s-or fi gândit? La profesori s-au gândit? Vă spun eu că nu. De ce spun asta?
Să facem un exercițiu de imaginație.
Luăm una bucată familie cu patru copii. Unul la grădiniță, unul la primar, unul la gimnaziu și unul la liceu. Nu zâmbiți! Există și astfel de familii. Părinții amândoi angajați cu concedii de câte 28 de zile. Doi copii pasionați de schi, doi de mare. Deci unul din părinți merge în perioade diferite cu câte doi copii care la munte, care la mare. Ce contează că vor cheltui de patru ori mai mult.

HoReCa să trăiască! Dar o să trăiască?

Pentru că în aceste condiții sigur mulți români vor face concediile la cabana Plăpumioara. Cu profesorii ce faceți? Ei când vor merge în concediu în condițiile în care au și clase de gimnaziu și clase de liceu?

Cum vor planifica materia? Cum vor fi organizate examenele naționale și simulările pentru ele dacă elevii din Argeș vor fi în vacanță la începutul lui ianuarie, cei din Suceava la sfârșitul lui ianuarie, iar Covasna în martie? Ce vor face cu concursurile și olimpiadele? Înțeleg că în capul lor e haos, dar de ce trebuie să îl transfere la nivel de societate?
Imaginați-vă un an în care avem 40 de variante de structuri de an școlar.

Step by step spre haos

Și uite cum step by step ajungem la o altă minunăție, aceea a creșterii numărului de zile de cursuri și scăderea zilelor de vacanță. Ajungem din nou la CNE, acest organism de minori foarte agresiv și în fața căruia miniștrii educației tremură precum piftiile și de care ascultă precum cățelușii bine dresați. Nu știu ce reprezentativitate are CNE, dar este foarte curios cum deciziile le ia în câteva minute de la aruncarea pe piață a unor propuneri sau decizii ale ministerului.
Personal, având în vedere că legea obligă angajatorul să îmi acorde zilele de concediu, îmi este tot una dacă le iau fragmentat sau în bloc, dar ce facem cu copiii?
Oameni buni! Vacanțele sunt pentru și în beneficiul copiilor. Ei sunt cei care au nevoie, în primul rând de vacanțe.
Oricum trecând peste asta nu pot să nu remarc duplicitatea atât a CNE cât și FNAP – IP. Pe de o parte deplâng soarta elevilor sufocați de programele încărcate, numărul mare de ore, temele interminabile, iar pe de altă parte cer ore mai multe.
Când sunt sinceri?
Sigur materia se aerisește într-un număr mai mare de ore, dar numărul de teme va crește inevitabil, nu pentru că așa vor profesorii, ci pentru că părinții o vor cere, pentru că, nu-i așa, un profesor care nu dă teme nu e bun, iar unul care dă este rău.
Dar despre asta într-o alta intervenție.

A fi sau a nu fi expert…

Am pornit de la Radu Székely și „profesionalismul” lui și termin tot cu el. Expertul care îi pune pe elevi sa evalueze profesorii (inclusiv să îi înjure, cum relevă un studiu).
Am aflat că este expert într-un proiect cu ministerul, în parteneriat cu Alexandru Cumpănașu. Este un proiect de 1,392 milioane lei.
Care este beneficiul pentru sistemul de învățământ al acestui proiect? Ne poate spune cineva? Radu Székely nu, pentru ca este la fel de Pinocchio ca și ministrul Cîmpeanu. Cică nu știa că este expert în proiect. Nu mai bine se ocupa de a face ceva cu banii ăștia pentru elevii din România?
Pentru că în școala românească înainte de evaluarea profesorilor de către elevi, ar trebui să aducem baza materială a școlilor la nivelul sec. XXI.
Dacă domnul expert nu știe care sunt prioritățile școlii românești, pentru că nu a avut nicio treabă cu școala niciodată, să ne întrebe. Noi sunt drăguți și îi vom spune. Că de aceea suntem profesori.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share