Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Exploziv: experții militari americani au găsit dovezi vizuale clare că s-a produs un atac la bordul navei

SUA și Israel au convenit să colaboreze cu România, Regatul Unit și alți parteneri internaționali pentru a investiga tragedia de pe nava „Mercer Street”, unde un navigator român și britanic și-au pierdut viața în urma unui atac în strâmtoarea Hurmuz.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut și el  sâmbătă, 31 iulie 2021, un schimb de opinii cu ministrul afacerilor externe, al Commonwealth-ului și dezvoltării Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu privire la necesitatea elucidării cât mai rapide a circumstanțelor în care a avut loc incidentul violent din data de 29 iulie 2021, în urma căruia au murit un cetățean român și un cetățean al Regatului Unit.

Cu acest prilej, șeful diplomației britanice a transmis ministrului Bogdan Aurescu condoleanțele sale pentru decesul cetățeanului român, alături de un cetățean al Regatului Unit, în urma incidentului violent produs la 29 iulie 2021 în zona strâmtorii Hurmuz, care a implicat nava “Mercer Street”. De asemenea, ministrul Raab a exprimat disponibilitatea autorităților britanice de a se coordona cu partea română în vederea efectuării procedurilor de repatriere. Ministrul Bogdan Aurescu i-a mulțumit omologului britanic pentru mesajul său de compasiune și a transmis, la rândul său, condoleanțe pentru decesul cetățeanului Regatului Unit aflat la bordul aceluiași vas, precum și interesul pentru coordonarea eforturilor comune de repatriere. Cei doi miniștri au realizat un schimb preliminar de informații privind circumstanțele în care s-a produs tragicul eveniment, exprimând necesitatea stabilirii cât mai rapide a acestora, și au convenit să mențină acest subiect în atenție și să rămână în contact apropiat până la stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii incidentului. Referitor la incidentul din 29 iulie 2021, MAE precizează, totodată, că se află în contact atât cu compania care administrează nava “Mercer Street”, cât și cu autoritățile locale din Oman și Emiratele Arabe Unite, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale. De asemenea, din dispoziția ministrului Bogdan Aurescu, celula de criza activată în cursul zilei   la nivelul MAE a întreprins o serie de demersuri specifice necesare elucidării circumstanțelor în care s-a produs tragedia, cu accent pe stabilirea, în urma investigațiilor în curs, a naturii exacte a incidentului, partea română fiind în contact cu partenerii săi internaționali, inclusiv Statele Unite și Regatul Unit, pe acest subiect.

Reamintim că, nava „ Mercer Street”  marcheză primul atac fatal cunoscut după ani de atacuri asupra  transporturilor comerciale comerciale din regiune legate de tensiunile cu Iranul,  în legătură cu acordul său nuclear. În timp ce nimeni nu și-a asumat responsabilitatea pentru atac, oficialii israelieni au pretins că Teheranul a declanșat  atacul  dronelor.

În timp ce Iranul nu a recunoscut în mod direct atacul, Teheranul pare acum pregătit să ia o abordare și mai dură cu Occidentul, în timp ce țara se pregătește să inaugureze un protejat de linie dură al liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, în calitate de președinte.

După atac, Portavionul american USS Ronald Reagan și distrugătorul de rachete ghidate USS Mitscher  au însoțit nava către un port sigur, au  ținut să transmită într-o declarație, reprezentanții  FLOTEI a 5-a a US NAVY.

 

„Experții în explozivi ai Marinei SUA sunt la bord pentru a se asigura că nu există niciun pericol suplimentar pentru echipaj și sunt pregătiți să susțină o anchetă asupra atacului” ,au transmit  oficialii militari din  Flota a 5-a. „Investigațiile inițiale indică în mod clar un atac în stil (dronă)”. Declarațiile nu au explicat însă și modul în care o dronă a provocat pagubele,  și moartea celor doi membri ai echipajului,  deși a descris că experții săi  în explozivi au găsit  „dovezi vizuale clare că s-a produs un atac la bordul navei”. Nava  este administrată de Zodiac Maritime, cu sediul în Londra, parte a miliardarului israelian Eyal Ofer’s Zodiac Group. Compania a declarat că atacul a ucis doi membri ai echipajului, unul din Regatul Unit și celălalt din România,  iar alți membrii au echipajului au fost răniți.

 

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share