La mulţi ani, Majestăţii Sale Regele Mihai I !
Cu prilejul aniversării Majestății Sale, Regele Mihai I, la împlinirea vârstei de 95 de ani, Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte, vă invită să vizitaţi Cabinetul Numismatic, din cadrul Muzeului de Istorie, unde vor fi prezentate emisiunile monetare dedicate Familiei Regale a României, se arata in comnicatul de presa.
Totodată, va putea fi vizitată şi expoziţia permanentă a Muzeului de Istorie, din str. Calea Domnească, nr. 189, unde se află o sală dedicată regalităţii.
Vizitarea expoziţiei şi a Cabinetului Numismatic se va face marţi, 25 octombrie 2016, între orele 9,00 – 17,00, iar intrarea va fi liberă.
Cu ocazia aniversării zilei de naştere, urăm Majestăţii Sale, Regele Mihai I, sănătate, viaţă lungă şi tradiţionalul „La mulţi ani!”.
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Controlul de frontieră al automarfarelor va fi reconfigurat
Vești bune de la UNESCO
Cu 32 de națiuni NATO va fi și mai puternică