Cine spune că adolescenții din ziua de astăzi nu au inițiativă, clar nu a interacționat cu persoanele potrivite.
Ieri, un grup de elevi aparținând mai multor licee din Târgoviște a organizat un eveniment cu scop caritabil sub denumirea INTERACT INTERART, prin care au reușit să promoveze totodată operele unor artiști locali.
Evenimentul a avut loc la sediul Bibliotecii Județene Dâmbovița și s-a desfășurat conform așteptărilor: muzică bună, cântată live chiar de către liceeni, artă și multă energie.
Vorbind cu o parte dintre organizatorii proiectului, printre care secretarul Clubului Interact, am aflat că banii strânși din taxa de intrare și donații se vor îndrepta către Spitalul Municipal Târgoviște.
„Prin intermediul acestui proiect, organizat de Clubul Interact, am dorit să arătăm lumii că orașul acesta nu e mort, că există oameni cu potențial care așteaptă să fie descoperiți și că încă mai există speranță. Încercăm să inspirăm și noi, la rândul nostru, iar apoi să dăm ștafeta mai departe. Nu este cazul să ne dăm bătuți, fiindcă mai sunt foarte multe lucruri care merită să fie dovedite lumii, cum ar fi faptul că arta nu moare niciodată”, au spus Andrei Moater și Clara Mornea.
Mai jos se află câteva fotografii de la expoziția de artă.
Activitatea clubului poate fi urmărită la adresa: https://www.instagram.com/interact.targoviste
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Klaus Iohannis: “Demisionez din funcția de Președinte al României.(…) Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii”.
Au fost găsiți turiștii din Dolj dispăruți în Munții Bucegi. Au reușit să supraviețuiască unui ger de minus 20 de grade
Silvicultorii protestează la Guvern, vineri, 24 ianuarie 2025, alături de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști, pensionari și alte categorii profesionale
Cel puțin 76 de oameni au murit în incendiul din Turcia la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu
Despre acuzațiile aduse lui Călin Georgescu și mama sa, Aneta Popescu, de către Florian Bichir
Miliardarii lumii și-au crescut averile în anul 2024. Cine sunt cei mai bogați oameni de pe planetă
LIFE STYLE
Ce vor alege maimuțele dacă pui banane și bani în fața lor
Ceaiuri naturale pentru un stil de viață sănătos
Importanța unei bune organizări a biroului și efectele ei asupra stării de bine
Adevăratul motiv pentru care îți este greu să te schimbi
Elopement sau nunta secretă: ce este și de ce tot mai multe cupluri aleg această opțiune pentru ziua cea mare?
DESTINATII
Încep competițiile sportive în Straja
Valea Jiului face un pas major în dezvoltarea turismului local: constituirea Organizației de Management al Destinației
5 avantaje surprinzătoare ale asigurării de călătorie pentru vacanțele tale
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Primul Congres al Asociaţiei Române de Hepatologie Integrată la București
Parteneriat pentru Sănătate România – Ungaria sub egida Comisiei Europene
Cancerul continuă să reprezinte o problemă de sănătate publică
Impactul stresului asupra sănătății sistemului reproductiv masculin
Consumul de cuișoare ajută la vindecarea mai multor boli
Cum să tratezi natural infecțiile urinare. 6 băuturi care te vor ajuta să te vindeci
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
O nouă ediție a expoziției „Artiști în devenire” se deschide la Muzeul de Artă
165 de locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European
Spune adio problemelor zonei intime cu Gynella Intimate