Fă în așa fel încât dragostea ta să contribuie mereu la dezvoltarea ființei pe care o iubești

Sa iubești fără risc. Atunci cand iubești o ființă, in loc sa te agati de ea in mod egoist, gândește-te sa o conectezi la cer, la sursa inepuizabila a vieții, asa incat ea sa se poată hrăni si regenera fără încetare. Nimic nu e mai important decat sa stii sa iubești.

Daca doresti bunastarea si fericirea fiintei pe care o iubesti, incearca sa nu te gandesti la tine, altfel o vei atrage in regiunile inferioare ale dorintelor si poftelor tale. Dragostea nu e pentru a atrage o fiinta catre tine, ci pentru a te depasi, vrand sa faci ceva important pentru ea si nimic nu e mai important decat sa o conectezi la sursa vietii. Apropie-te de persoana pe care o iubesti, priveste-o, ia-o in brate si protejeaza-ti gandurile pentru ea prin apropierea de cer, conecteaza-o la Mama Divina, la Tatal Ceresc, la tot ce este mai frumos… si chiar daca nu esti atat de intim cu ea incat sa o tii in brate, incearca sa o conectezi in gand cu Sursa luminii; doreste-i sa inteleaga noua ei viata,doreste-i sa guste o pace pe care n-a simtit-o niciodata.

Fa in asa fel incat dragostea ta sa contribuie mereu la dezvoltarea fiintei pe care o iubesti. … si credinta:

Tendinţa normală a celor care descoperă credinţa este de a dori imediat să împărtășească această descoperire altora: ei au aflat adevărul, au găsit mântuirea, şi ceva le spune că trebuie să aducă tuturor acest adevăr şi mântuire. Imediat ce le apare cineva în cale, ei îşi încep predicile: deoarece îi vor numai binele, el trebuie să îl asculte. Să ştiţi însă că, această atitudine nu este psihologică. Oricare v-ar fi entuziasmul pentru religie sau învățământul spirtual ce îl descoperiți,  nu începeţi prin a-l predica altora.

Mai întâi fiindcă oamenii sunt sătui să audă predici şi nu mai cred atât de mult in ele; singurul lucru capabil să îi convingă este exemplul, felul în care vă manifestaţi. Iar al doilea motiv este că această conduită nu este psihologică nici pentru voi înşivă. Credinţa este ceva ce trebuie în profunzimea fiintei pentru a deveni carne şi os. Dacă începeţi să predicaţi la stânga şi la dreapta, în interior se va măcina ceva şi la cel mai mic obstacol, la cea mai mică scuturătură, credinta voastră va fi zguduită. Trebuie să găsiţi nişte modalităţi foarte subtile pentru a vă exprima credinţa, altminteri o veţi pierde, sau şi mai rău, ea se va transforma în fanatism. Numai iubirea ne poate inspira aceste mijloace subtile pentru a ne exprima credinţa. Fiindcă iubirea este mai mare decât credinţa.

A iubi pe Dumnezeu este mai important decât a crede în El.

Acela care nu a lucrat pentru a-şi stăpâni natura inferioară nu poate pretinde că ştie ce este iubirea, nu îl iubeşte nici pe Dumnezeu, nici pe oameni. Cel care posedă anumite calităţi ale inimii, dar nu este inteligent, nu are o viziune  largă asupra lucrurilor devine rapid arţăgos, intolerant, nemilos. Nimic nu este mai revelator pentru lipsa inteligenţei dacât lipsa iertării, ce constituie o lipsă de întelegere.
…
Ingăduinţa, bunătatea, mila sunt deci nişte aspecte ale iubirii, dar nu cunoaştem încă adevărata iubire. Ea priveşte totalitatea fiinţei, şi numai cel care lucrează pentru a-şi dezvolta armonios intelectul, inima şi voinţa, poate cunoaşte iubirea, o poate simţi, o poate trăi şi dărui.

Adevărata iubire este o stare de conştiinţa, cea mai înaltă ce o poate atinge o fiinţă umană. Este conştiinţa divină în împlinirea sa.

Cel care este atins chiar pentru o secundă de această iubire, cade aproape fulgerat.Ceea ce simte în acea clipă este atât de frumos, de sublim, încât nu poate suporta, dar iubirea îl luminează, îl însufleteşte şi îl învie. Este mai uşor să crezi decât să iubeşti. Credinţa nu vă obligă să vă deschideţi altora, să lucraţi, să mergeţi spre ei, să faceţi nişte sacrificii pentru ei. Credeţi şi sunteţi mândri de convingerile voastre, ce le apăraţi cu înverşunare fără  să vă simţiţi obligaţi să manifestaţi înţelegere,simpatie, amabilitate, devotament în privinţa oamenilor.

Atâţia oameni confundă voinţa lor cu voinţa divină! O idee, o dorinţă îi străbate, o convingere îi proiecteză într-o anumită direcţie, şi iată că ei execută aşa zisa voinţă a Domnului. Pentru a cunoaşte voinţa Domnului şi a deveni un instrument al acestei voinţe trebuie să fi lucrat neobosit pentru a te descotorosi de slăbiciunile şi propriile limitări. Cel care lucrează cu sinceritate aşezându-l pe Dumnezeu în centrul vieţii sale şi învăţând să se comporte cu onestitate, bunătate, îngăduinţă faţă de aproapele său, poate pretinde să devină într-o zi instrumentul voinţei divine. Până atunci, el trăieşte în iluzie. Atât timp cât nu s-a purificat, cât nu şi-a pus ordine în sine, el nu devine instrumentul voinţei divine, ci a părţii întunecate care caută să pătrundă în oameni.

Sa ne amintim de sfatul dat de Iisus:” Chiar daca cineva iti ia asta sau cealalta, da-i haina ta  si vino “. Ah, si de ce? Pentru a semana soarelui, pur si simplu! Nu s-a spus chiar asa: sa-i semanam soarelui, dar sa putem deveni atât de puternici, deasupra fricii si temerii, încât nu vom mai muri de foame niciodata. Aceasta frica, temere, trebuie învinsa. De ce? Pentru ca personalitatea este aceea care se teme, nu individualitatea. De ce se teme personalitatea? Fiindcă se simte izolata, sarmana, mica, nefericita, încearca sa se asigure, sa învete…, numai frica o împinge, temerea. Iar când exista frica, nu poate exista iubire. Iubirea nu calatoreste cu frica, acolo unde frica apare, iubirea dispare, iar unde este iubire nu exista frica.
…
Iata rezumatul.

Exista doua legi: a da si a primi. A primi, a lua, tine de vechea învatatura, a da nu este înca cea noua. Mai trebuie ceva si mai nou. Dar, sp spunem ca noua învatatura înseamna a da. si care este darul cel mai mare? Când vorbim de daruri, nu este vorba de a darui întotdeauna idiotilor, lenesilor, imbecililor, golanilor,criminalilor… ci de a darui spiritelor luminoase, îngerilor, arhanghelilor, sfintilor, profetilor, si mai ales bunului Dumnezeu. Sa dai totul, totul, din propria-ti viata. Atunci când ajungi sa-ti consacri viata Eternului, sa dai, sa dai  si nu sa dai mici lucruri, maruntisuri, ci sa dai mereu, mereu forte, iata gândurile, viata, nu exista un dar mai mare ca acesta. Trebuie sa stiti acestea. Omul nu poate ajunge aici, atâta timp cât este aproape de personalitate, pentru ca personalitatea îti schimba hotarârile, te convinge, te asigura ca esti idiot, ca nu trebuie sa accepti, te convinge si astfel nu vei ajunge niciodata o divinitate!…

Nu poti deveni o divinitate urmând, în exclusivitate legile pamântului.  Trebuie respectate legile soarelui, atunci vom deveni o divinitate. Pentru a ajunge aici, trebuie sa ne îndepartam de pamânt.

Omraam Mikhaël Aivanhov

Oficial Media

Distribuie acest articol Oficial Media