Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

FENOMENUL ÎNGRIJORĂTOR AL DECLINULUI DE PERSONAL DIN SISTEMUL NAȚIONAL DE APĂRARE

Deputatul hunedorean Viorel Sălan, trage un semnal de alarmă în ceea ce privește declinul de personal din sistemul de aparare, pe care le-a sistetizat într-o declarație politică, prezentată în plenul Camerei Deputaților zilele trecute.
”În ultima perioadă, fenomenul s-a accentuat. Iar cauzele principale par a fi două. Pe de o parte a scăzut numărul de tineri care vor să se înscrie într-o școală militară, de partea cealaltă a crescut îngrijorător numărul demisiilor și al pensionărilor. Aceste tendințe au fost agravate sever și de războiul de la granițele României. De exemplu, numărul tinerilor care s-au înscris la concursurile de admitere la şcolile militare de maiştri militari şi subofiţeri din cadrul Ministerului Apărării Naționale s-a redus aproape la jumătate în anul 2022 faţă de 2021, în condiţiile în care numărul locurilor scoase la concurs a fost sensibil egal. Reprezentații Ministerului Apărării Naționale au mai constatat și că deși standardele de exigență pentru testele aptitudinale, fizice și psihologice au fost adaptate „în funcție de nevoi și posibilități”, cu toate acestea,  între 25 și 35% dintre candidații din fiecare an nu îndeplinesc standardele minime pentru o activitate în mediul militar.
Din păcate, o situație asemănătoare regăsim și în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Aici deficitul de personal este de circa 15.000 de angajați. Și toate specialitățile sunt afectate de această stare de fapt.
Trebuie să spun că au existat mereu încercări, și din partea conducerii Ministerului Apărării Naționale, și a conducerii Ministerului Afacerilor Interne de a adapta condițiile de admitere la schimbările constatate.
S-a vorbit la un moment dat despre înființarea serviciului militar opțional, ca răspuns la numeroasele reacții venite din partea tinerilor. Aceștia nu mai sunt de acord cu serviciul militar obligatoriu, dar ar îmbrățișa cariera militară ca voluntari.
O altă încercare de a răspunde adecvat schimbărilor sociale pe care doresc să o exemplific aici este și decizia ca, în anul scolar 2023-2024, admiterea la Școala Militară de Maiștri și Subofiteri din Sibiu să se facă pe baza mediei obținute la examenul de bacalaureat. Modificarea este valabilă doar la examenul din acest an și încearcă să fie o soluție bună față de constatarea că în doar un an de zile concurența pe locurile scoase la concurs a scăzut neașteptat de mult. Dar chiar și în noile condiții, deși nu se va susține examenul scris pentru admitere, probele de selecție (cele sportive, examenul psihologic și cel medical) rămân obligatorii și eliminatorii pentru candidații care vor să urmeze o școală postliceală militară.
Lumea în care trăim azi nu a atins încă nivelul de conștiință la care națiunile să poată conviețui pașnic, în voia lor, fară să dețină și un sistem propriu puternic și coerent de protecție teritorială. Aceasta este din păcate realitatea. Și situația trebuie expusă cu claritate pentru ca toți să înțelegem necesitatea obligatorie ca Sistemul Național de Apărare să fie performant și funcționeze prompt, fară eroare.
Aș îndrăzni să cred că tendințele declinului de personal observate în cazul Ministerului Apărării și Ministerului Afacerilor Interne nu sunt limitate doar la aceste structuri. Ci sunt rezultatul unor schimbări de mentalitate în societate,  pentru care trebuie găsit răspunsul corect. Și poate că un declin similar are loc și în ceea ce privește celelalte structuri componente. În acest caz, devine oportună o dezbatere mai atentă poate chiar în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării. O dezbatere care să se încheie cu un set de măsuri cumulative, coordonat și concordant care să fie o soluție sistemică. Pentru ca Sistemul Național de Apărare să aibă capacitatea de a face față oricăror provocări sau amenințări la adresa siguranței naționale, avem nevoie ca tinerii să continue să se simtă atrași de cariera militară, de dorința de a-și dedica viață apărării României, să fie încurajați că astfel beneficiază de cea mai buna pregătire profesională și militară și nu în ultimul rând,  să aibă sentimentul vocației împlinite. Viitorul și stabilitatea țării noastre depind și de acest factor”  a transmis fostul general, acum, deputat social democrat.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share