Uniunea Sârbilor din România cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș prin programul Timcultura 2024, al Departamentului pentru Relatii Interetnice din cadrul Guvernului României și al Direcției pentru colaborare cu sârbii din diasporă și regiune din cadrul Ministerului de Externe al Republicii Serbia, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara, organizează în data de 04 octombrie 2024 acţiunea culturală pentru promovarea valorilor tradiţionale şi a folclorului autentic al sârbilor din Banat sub denumirea Festival de folclor: “Maratonul dansului popular sârbesc”, ajuns la cea de-a XXIX -a ediţie.
Acest festival este unul din cele mai importate evenimente culturale organizate de Uniunea Sârbilor din România, atât datorita anvergurii sale prin participarea ansamblurilor folclorice sârbești din România, cât și prin promovarea culturii, dansului și cântecului sârbilor din România .
Vor participa ansamblurile folclorice care își desfășoară activitatea sub egida Uniunii Sârbilor din România, din localitățile: Deta, Sînmartinul Sârbesc, Sânnicolau Mare, Sânpetru Mare, Arad ,Cenad,Variaș, Stanciova, Diniaș, Moldova Veche, Belobreșca, Radimna, Liubcova,Svinița și Timișoara.
Festivalul se va desfăşura începând cu orele 17.00 pe scena din Parcul Rozelor – unde va avea loc deschiderea festivă şi spectacolul folcloric cu participarea tuturor ansamblurilor folclorice prezente la festival. Fiecare grup va aduce în faţa spectatorilor momente inedite din folclorul coregrafic specific. Ansamblurile participante prezintă momente de înaltă virtuozitate, prin care sunt transmise caracteristici ale artei tradiționale autentice, prilej pentru publicul spectator de a se reîntâlni cu tradițiile, obiceiurile, portul si dansul popular. Sunt valorificate și promovate aspecte esențiale ale culturii populare prin piese muzicale instrumentale și vocale, precum și prin suite coregrafice.
Intrarea este liberă.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Marea Britanie vrea să mute în România zeci de migranți blocați pe o insulă secretă a Regatului Unit și a SUA
Trei femei au delapidat circa 4.000.000 de lei de la Teatrul Bulandra din București
Un avion Turkish Airlines a aterizat de urgență la New York după ce pilotul a murit în timpul zborului
Diana Șoșoacă este scoasă din cursa pentru alegerile prezidențiale. CCR i-a respins candidatura la Președinția României
Piperea: 1500 de lire au primit părinții pentru a-și testa copiii cu vaccinul Moderna
Polițiștii criminaliști au descins din nou la Spitalul Pantelimon. Au fost ridicate toate telefoanele mobile ale medicilor de la ATI
LIFE STYLE
Povestea unui medic care s-a vindecat de cancer. Legătura dintre cancer și stres
Doi medici vorbesc despre tratarea cancerului cu Zeolit – Un mineral cu o formulă unică de eliminare a metalelor grele din organism
Întrebări pe care să le adresezi copilului tău în loc de ”Cum a fost la școală?”
Bărbații amabili și carismatici în public, agresivi si duri cu familia
Când corpul ne vorbește prin durere sau diverse afecțiuni ne trimite mesaje din subconștient
DESTINATII
Festivalul Tocanului la Novaci
Ziua națională a gestronomiei și vinului românesc
Peştera Ialomiţei trece la programul de iarnă din 1 octombrie 2024
România și-a stabilit strategia pentru dezvoltarea turismului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Primul Institut de Menopauză, Andropauză și Longevitate se lansează pe 21 octombrie
Ai un somn agitat în ultima vreme? Află acum ce poți face pentru a dormi relaxat
Cum s-a vindecat de cancer o femeie din Cluj-Napoca. Tratamentul care i-a salvat viața
”Depistează.Tratează.Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas!”
”Împreună putem găsi soluții și promova bune practici, astfel încât bătrânețea să fie frumoasă!”
La sfârșitul anului 2020, existau 7,8 milioane de femei în viață care au fost diagnosticate cu cancer la sân
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
MILITARII CHEAMĂ SOCIETATEA CIVILĂ LA PROTEST CHIAR DE ZIUA ARMATEI!
Sănătoși în mod E.G.A.L.
CROSUL VIITORILOR CAMPIONI