Dăm așadar startul festivalului în mediul virtual, printr-o colaborare originală între Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș și Muzeul Satului Bănățean. Obișnuiți până acum să străbatem județul în căutarea celor mai buni dansatori, soliști vocali și instrumentiști, recitatori sau creatori în grai bănățean, precum și a celor mai pasionați colecționari sau îndemânatici meșteri populari și iscusite gospodine, vom avea în această vară un debut diferit al festivalului.
De data aceasta, vom scoate din lada de zestre a patrimoniului cultural bănățean valorile care contribuie la crearea acestei identități culturale unice, prin elemente de etnografie, artă populară sau arhitectură. Și nu ne vom opri aici. Vom identifica și vom aduce în atenția publicului rapsozi prea puțin cunoscuți, dar și meșteșugari care, dincolo de vremuri și greutăți, duc mai departe zestrea bănățeană.
Proiectul este „o mărturie despre apartenența la un loc, la o comunitate, prin recunoașterea importanței păstrătorilor de zestre autentică. Ne dorim să menținem specificul local nealterat, pentru că știm cu toții că nu avem voie să ne pierdem tradițiile, ele trebuie păstrate și reînnoite mereu”, apreciază managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, profesor Liliana Laichici.
Demersul nostru comun de recuperare și promovare a identității spirituale, culturale și imateriale va putea fi urmărit pe platformele media ale Centrului de Cultură și Artă și ale Muzeului Satului Bănățean. Trei tineri talentați vor da startul proiectului: Ciprian Pop, Iasmina Iova și Roxana Chiriță, prin prezentarea câtorva dintre obiectele de colecție specifice zonei Banatului.
Marcăm astfel și cei 50 de ani de existență a Muzeului Satului Bănățean, iar „Lada cu zestre ” din mediul online face parte din amplul proiect „50 de obiecte de patrimoniu pentru 50 de ani de activitate”.
Împreună recuperăm și protejăm tradițiile!
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice