Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara – în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă Timișoara – organizează, în perioada 2-17 mai 2022, Festivalul Muzicii de Cameră. Evenimentul aduce în fața iubitorilor de muzică clasică o serie de întâlniri de o înaltă ținută artistică. În cadrul manifestărilor, muzica de cameră și poezia vor intra într-un dialog fertil, în interpretarea studenților Facultății de Muzică și Teatru și a profesorilor lor.
„Aflat anul acesta la cea de a XVII-a ediție, festivalul a fost inițiat, în 2003, de către profesor universitar doctor Grațiela Negruțiu. Din dorința de a deschide manifestarea către comunitatea locală amatoare de evenimente artistice, ediția din acest an se va desfășura, în premieră, în mai multe spații din orașul nostru”, a precizat directorul festivalului, Rodica-Ortensia Zeman.
Astfel, deschiderea oficială va avea loc luni, 2 mai, de la ora 19.00, la Mansarda Muzeului Național al Banatului din Bastionul Maria Theresia și va aparține artiștilor instrumentiști ai Filarmonicii „Banatul” Timișoara Andreea Petrila, Csaba Zsolt Maksay, Darius Tereu, Ana-Maria Țipeanu, Lucian Petrila și Csermak Regina.
Marți, 3 mai, de la ora 19.00, Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara va găzdui, de la ora 19.00, recitalul oferit de studenți clarinetiști de la clasa profesorului Cristian Miclea și clarinetistul Tibi Boc, dar și piese interpretate de muzicienii Cristian Miclea, Gloria Maria Mihai și Victor Părău – totul în acord cu poemele recitate de actorul Claudiu Dogaru.
Miercuri, 4 mai, la Mansarda Muzeului Național al Banatului din Bastionul Maria Theresia, studenții clasei profesorului Sorin Dogariu vor încânta publicul alături de studenții la actorie coordonați de prof. Otilia Huzum, într-un eveniment ce va pune în valoare pianul și poezia.
Joi, 5 mai, de la ora 19.00, la Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara, ansamblul de flaute Flautissimo coordonat de profesorul Matei Ioachimescu își va găsi prelungirile lirice în recitalul de poezie susținut de actorul și universitarul Petru-Silviu Văcărescu.
Evenimentele din serile de 9, 10 și 11 mai se vor desfășura, cu începere de la ora 19.00, în sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru și îi vor aduce în prim-plan pe studenții clasei de alămuri sub conducerea muzicală a profesorului Sergiu Cârstea, pe tinerii interpreți ai clasei prof. Cristina Mălăncioiu, respectiv ansamblul Percutissimo format din percuționiști de la clasa profesorului Doru Roman.
Joi, 12 mai, de la ora 19.00, la Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara, studenții clasei prof. Manuela Mihăilescu vor intra în dialog cu actrița Anca Roxana Constantin van der Zee care va susține un recital de poezie.
Duminică, 15 mai, de la ora 17.00, la Mansarda Muzeului Național al Banatului din Bastionul Maria Theresia, publicul este invitat la o seară de lieduri în interpretarea studenților claselor de canto ale profesorilor Ioana Mia Iuga și Simona Negru, care vor fi prezente, de asemenea, pe scenă, acompaniamentul fiind realizat de pianistele Silviana-Ana Cîrdu și Aida Marc.
Ultimul eveniment din cadrul Festivalului Muzicii de Cameră va avea loc marți, 17 mai, de la ora 19.00, în sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru. Este vorba despre un recital de lieduri susținut de studenții claselor de canto ale profesorilor Mariana Șarba, Silvia Sorina Munteanu, Darius Iordănescu și Diana Matei, având-o invitată pe soprana Silvia Sorina Munteanu. Evenimentul va beneficia de acompaniamentul pianiștilor Silviana-Ana Cîrdu, Marcela Sorina Costea, Aida Marc și Rareș Păltineanu.
Programul complet al festivalului poate fi consultat pe https://ccmtuvt.weebly.com/research–cercetare.html.
Intrarea la toate evenimentele este liberă, în limita locurilor disponibile.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan