Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Filarmonica Națională dă tonul la 3 seri extraordinare sub genericul Cu Dragoste de Butuceni

Motiv de bucurie pentru cei care duc dorul evenimetelor culturale. După o pauză îndelungată, Filarmonica Națională dă tonul și, ca de obicei, sparge gheața. Vă invităm în data de 16, 27 și 29 august, la 3 seri extraordinare sub genericul Cu Dragoste de Butuceni, ora 18:00, locația Eco Resort Butuceni.

Vă veți delecta cu muzică de divertisment împreună cu Select Cvartet, și  Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, prim dirijor Mihail Agafița, cu soliștii Cristina Scarlat, Tatiana Costiuc (soprano), Marin Gheras (nai) și Viorica Agafița. Programul muzical va cuprinde lucrări din creația compozitorilor G. Bizet, P. Mascagni, G. Puccini, J. Brahms, E. Morricone ș.a.

Aceste concerte se organizează în pas cu revenirea la realitate, însă acești pași trebuie făcuți cu respectarea regulilor de protecție. Astfel, toți cei care vor veni la concerte, sunt rugați respectuos să poarte măști de protecție, să păstreze distanța  socială și să se conformeze unui triaj epidemiologic.

Grăbiți-vă să rezervați bilete la numărul de telefon 078828490 căci sunt disponibile doar 50 de bilete, iar la procurarea acestora vă așteaptă o surpriză. Vă așteptăm cu drag!

 

                   

          Pentru detalii suplimentare:

         Cristina Torgai,

         Manager Comunicare și Relații Publice

         Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”

         Email: cristinatorgai6@gmail.com

         Nr. tel.: +373-68-904-657

 

  sau accesați pagina oficială a Filarmonicii:

Distribuie acest articol Oficial Media
Share