În cadrul conferinței de presă de la sediul PSD Dâmbovița, Gabriela Istrate, profesor și fost inspector școlar adjunct, a făcut câteva precizări cu privire la modul în care anumite persoane au făcut comentarii ”critice” referitoare la organizarea de anul acesta a evenimentelor din cadrul Zilelor Cetății Târgoviște. Gabriela Istrate se află în prezent pe lista de candidați pentru funcția de consilier local municipal din partea PSD Dâmbovița.
„Sunt revoltată de atitudinea unor târgovișteni care în mediul online au criticat foarte mult aceste Zile ale Cetății și modul în care ele au fost organizate, ignorând momente de mare emoție, de mare trăire și aș vrea aici să vă aduc în discuție, nu mai departe de zilele editoriale, în care au fost lansate mai multe cărți, cu mai multe studii, conținând articole și cercetări asupra trecutului istoriei Târgoviștei.
Vorbim de cele trei cărți editate de Arhiepiscopia Târgoviște, o lucrare editată de domnul Alexandru Ștefănescu de la Biblioteca Județeană, de asemenea o altă lucrare editată în cadrul unui proiect al primăriei și vizând Istoria medievală a orașului Târgoviște, deci a fost un moment valoros în care iată mai mulți târgovișteni au făcut studii și cercetări asupra istoriei, au pus în lumină momente importante din personalitatea lui Vlad Țepeș, Tudor Vladimirescu sau Mircea Cel Bătrân.

Aș mai vrea să vă atrag atenția asupra acelui moment extraordinar de duminică seara al concertului Filarmonicii, iarăși un moment de mare emoție, de mare trăire și atunci trăgând concluzia asupra acestei teme cu care am început punctul meu de vedere, e bine să fim mai realiști atunci când facem anumite analize asupra unor evenimente de acest gen.
Invit la consens, la armonie și aș vrea să vă mărturisesc că această atitudine de critică a primăriei mi se pare tendențioasă și cu un vădit simț politic, cu tentă politică.
Atât despre Zilele Cetății, eu le consider o reușită și felicit echipa managerială a primăriei fiindcă într-un moment și un context atât de delicat a găsit sursele necesare pentru organizarea unui asemenea eveniment. Și important e că ne-am păstrat tradiția.” a explicat Gabriela Istrate.
Imagini din conferința de presă:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: România rămâne un partener de încredere al Statelor Unite
Un pilot militar de 30 ani a murit după ce a salvat un câine căzut într-un bazin cu apă
Victor Ponta susține că Oana Țoiu ar fi emis un ordin politic direct prin care fiica sa a fost dată jos din avionul de repatriere
Dezvăluiri: Vaccinurile Covid pentru VIP-uri și politicieni erau PLACEBO, proteina spike și ARN-ul mesager au ajuns doar la populație
Actorul Vlad Marinescu a fost reținut de DIICOT pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
SPIRITUALITATE
Energia masculină și energia feminină. Cum se manifestă
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum s-a vindecat de depresie o femeie din Piatra-Neamț
Tratament pentru fibrilaţie atrială și legătura cu stresul, ucigașul tăcut
Tratament naturist pentru alunițe. Keratozele seboreice și melanomul malign
Tratament pentru psoriazis și sindrom seboreic
Tratament anti-cancer. Antibioticul natural care ajută la eliminarea celulelor canceroase
Rolul exercițiilor fizice în menținerea greutății corporale la menopauză
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Tratament naturist pentru alunițe. Keratozele seboreice și melanomul malign
Tratament pentru psoriazis și sindrom seboreic
Tratament anti-cancer. Antibioticul natural care ajută la eliminarea celulelor canceroase