Asociația Județeană de Atletism Timiș a organizat în data de 11.12.2021 în premieră pentru județul nostru „GALA DE PREMIERE A ATLETISMULUI TIMIȘAN” într-un cadru bine organizat și respectând toate măsurile în vigoare la nivel national pentru evitarea infectării cu noul coronavirus, la COMPLEX – FLONTA din Giroc.
În cadrul acestei gale au fost premiați sportivii cu cele mai bune rezultate pe parcursul anului 2021, din județul Timiș și ne-am putut bucura și de prezența unui official din partea Federației Române de Atletism și anume domnul Cristian Dragomir – Vicepreședinte la F.R.A.
Persoană de contact: Staicu Ștefan Sorin, tel: 0761327181 – Președintele Asociației Județene de Atletism Timiș.
În ultimii doi ani Asociația Județeană de Atletism Timiș a reușit să transforme județul nostru într-un loc unde Atletismul s-a simțit acasă la el organizând mai multe FINALE de Campionat Național după cum urmează:
– în octombrie 2020 să organizeze Campionatul Național de Cros pentru Seniori, Seniori U23 și Juniori I în comuna Giroc Județul Timiș fiind singura comună din România în care s-a organizat un Campionat Național;
– în noiembrie 2020 FRA și AJA Timiș reușesc să organizeze Campionatul Național de mars -35 km Băieți și 10 Km Fete în orașul Buziaș;
– februarie 2021 Campionatul Național de marș – iarnă pentru toate categoriile existente în Atletism (Sportul Sporturilor) de la copii până la seniori;
– aprilie 2021 CAMPIONATUL NAȚIONAL DE 10 Km se desfășoară pentru prima data la Timișoara deoarece până acum s-a desfășurat numai în București;
– octombrie 2021 la Timișoara în jurul Stadionului Dan Păltinișan pe un traseu special amenajat a fost organizat Campionatul Național de marș – 10 km Seniori și Tineret;
– decembrie 2021 „GALA DE PREMIERE A ATLETISMULUI TIMIȘAN” în premieră pentru județul nostru.
La toate aceste competiții organizate de Asociația Județeană de Atletism Timiș, au participat cei mai buni atleți din România, printre ei regăsind și acei sportivi care au reprezentat România la campionatele Mondiale, Europene dar și Sportivi care anul acesta au reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Nu trebuie să uităm că acest sport a reprezentat Timișul și Timișoara la cel mai înalt nivel în lume aducând numeroase medalii pentru comunitatea noastră. Performanțe greu de egalat de către alte sporturi.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara