Geoparcul INTERNAȚIONAL UNESCO din Țara Hațegului promovat la nivel înalt - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Geoparcul INTERNAȚIONAL UNESCO din Țara Hațegului promovat la nivel înalt

Vizita în expoziția „Obiecte făcute din piatră” („Stone Made Objects”), realizată de Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București, a marcat încheierea misiunii diplomatice pentru ambasadorul României în Marele Ducat al Luxemburgului, Excelența Sa domnul Lilian Zamfiroiu.

Expoziția a fost găzduită până pe 11 iulie în pitorescul Castel Larochette, în Geoparcul aspirant UNESCO Natur- & Geopark Mëllerdall din Luxemburg.

În cadrul evenimentului la care a participat, Excelența Sa domnul Lilian Zamfiroiu a declarat: „Această inițiativă este realmente formidabilă din punctul meu de vedere, pentru că înglobează mai multe colaborări. Dincolo de colaborarea directă dintre România și Luxemburg este vorba și despre colaborarea indirectă cu geoparcurile europene care au contribuit la această expoziție. Pur și simplu, când o vizitezi, ai o privire de ansamblu asupra aproape întregii Europe”.

De altfel, întrebat care ar fi obiectul care i-ar inspira următoarea destinație de vacanță dintr-un geoparc, Excelența Sa a ales în primul rând România și Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului. A fost impresionat însă și de povestea realizării țiglei în Geoparcul Internațional UNESCO Haute-Provence din Franța.

Excelența Sa domnul Lilian Zamfiroiu a apreciat ideea expoziției și contribuția României, prin Geoparcul Țara Hațegului, la promovarea conceptului de Geoparc prin dezvăluirea poveștilor din spatele obiectelor din piatră. De asemenea, a felicitat echipa Geoparcului aspirant UNESCO Natur- & Geopark Mëllerdall pentru nivelul înalt de organizare a evenimentului.

Expoziția reunește obiecte reprezentative din peste 30 de geoparcuri europene. Fiecare obiect pare să își spună propria poveste despre modul în care omul a folosit resursele naturale de-a lungul timpului transpunându-le în veritabile obiecte de artă.

Colaborarea cu Geoparcul aspirant UNESCO Natur- & Geopark Mëllerdall, prin intermediul acestei expoziții, a demonstrat că membrii echipei și teritoriul sunt pregătiți să acționeze în spiritul programului UNESCO pentru Geoștiințe și Geoparcuri. Apreciez munca lor, le doresc success în efortul de a deveni membru cu drepturi depline în Rețeaua Geoparcurilor Internaționale UNESCO și sunt convins că vor avea un rol important în promovarea conceptului de geoparc într-o nouă țară europeană – Marele Ducat al Luxemburgului”, a afirmat dr. Alexandru Andrășanu, directorul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București în intervenția online din cadrul evenimentului.

Geoparcul din TARA HAȚEGULUI  este un teritoriu aparte care vă invită să parcurgeți un veritabil Drum prin vremi, prin istoria planetei Pământ: Vremea primelor roci, apărute acum 600 de milioane de ani, Vremea Oceanului Tethys și a Insulei Dinozaurilor pitici, Vremea formării Munților Retezat, Șureanu și Poiana Ruscă, Vremea ultimei glaciațiuni, Vremea primilor oameni, Vremea dacilor și a romanilor, Vremea cavalerilor, a castelelor și a bisericilor din piatră, Vremea noastră, a celor din prezent. Universitatea din București este cea care asigură administrarea acestui sit UNESCO, coordonând și derulând activități de cercetare, educație, interpretare și promovare a Geoparcului.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share