GRAD SCĂZUT DE OCUPARE A POSTURILOR ÎN UNIVERSITĂȚILE DIN ROMÂNIA

Florin Drăgan, rectorul UPT: „Săptămânal ne întâlnim la universitate cu un nou investitor, însă nu putem produce mai mulți absolvenți pentru că nu mai avem cadre didactice. Dacă vrem să îl angajăm pe Bill Gates, nu putem pentru că nu ne permite legislația”
• Universitățile din România se confruntă cu cel mai scăzut grad de ocupare a posturilor de cadre didactice titulare. La Universitatea Politehnica Timișoara vorbim despre o scădere de zece procente în ultimii ani pentru că din sistem au ieșit foarte mulți profesori;
• În prezent există specialiști care doresc să se angajeze în universități, însă procedura birocratică este stufoasă și uneori greu de îndeplinit, astfel că ulterior renunță;
• Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara susține că dacă nu sunt luate măsuri într-un timp scurt, atunci vom avea o criză atât în sistemul universitar, cât și în piața muncii.
Pensionarea multor dascăli, dar și creșterea salariilor din domenii precum IT&C, inginerie sau automotive au făcut ca în sistemul universitar să fi cel mai mic grad de ocupare a posturilor cu cadre didactice titulare, din ultimii ani. Angajarea studenților în companii, încă din primii ani de facultate, face ca în momentul în care tânărul termină studiile să aibă un venit cu mult peste posibilitățile din învățământul universitar. Pierderea unui număr mare de cadre didactice titulare a fost compensată doar prin angajarea unor specialiști din companii, însă aceștia pot fi implicați cu predilecție în lucrări de laborator sau proiecte și nu desfășoară nicio formă de activitate administrativă.
„De multă vreme discutăm cu specialiști din anumite domenii, sunt oameni care au ajuns la 45-50 de ani și vor să dea ceva înapoi universității, doresc să se angajeze la noi, însă nu putem să îi aducem decât prin plata cu ora. Nu putem să îi angajăm pentru că nu au publicate anumite articole științifice, deși experiența lor din piață – în opinia mea – este la fel de importantă. În prezent, dacă Bill Gates vine să îl angajăm la Universitatea Politehnica Timișoara, nu putem să o facem pentru că nu îndeplinește grila de concurs sau nu are un îndrumător de laborator. În ultimii zece ani, doar în doi ani am avut ușoare creșteri de cadre didactice titulare, în schimb, în restul anilor am avut scăderi, în medie câte 15 pe an”, susține Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
O soluție poate fi legiferarea doctoratelor industriale, astfel încât atât oamenii din companii, cât și companiile să fie interesate ca angajații lor să facă studii de doctorat. Asta ar însemna ca persoane cu experiență în mediul privat să vină să poată ține cursuri în universitate. De ajutor ar fi și echivalarea anumitor activități din companii, până la un anumit nivel de predare.
„În trecut, investitorii mergeau prima dată către administrațiile locale, acum merg prima dată la universități pentru a afla ce oameni pot recruta”
Piața muncii se confruntă de câțiva ani cu o criză de specialiști. În vestul țării această criză se simte preponderent în companii din IT&C și automotive. Sunt domenii care au nevoie de mai mulți specialiști, însă universitățile din România nu pot suplimenta numărul de locuri în facultățile din aceste domenii pentru că nu sunt suficienți dascăli.
„Săptămânal avem întâlniri la universitate cu noi investitori sau cu oameni din conducerea unor companii care sunt deja prezente în regiune și vor să se extindă. La aceste discuții principalul subiect este legat de resursa umană, de numărul de absolvenți din zonele tehnice din anii următori. În trecut, primele discuții ale investitorilor erau de obicei cu autoritățile locale, acum vin prima dată la universitate pentru a afla dacă au pe cine să recruteze sau nu. Mai mult, am avut un investitor din zona de vest care ne-a solicitat conectarea cu rectorii din trei orașe din zona de est a țării pentru a avea discuții cu aceștia, după care să aleagă unde să facă investiția. De altfel, din zona studențească am aflat că multe companii recrutează studenții încă din anul I, lucru ce este atât în dezavantajul universității, cât și în dezavantajul studentului pentru că nu mai are timp să acumuleze un bagaj important de cunoștințe. Având în vedere necesitatea din piața muncii, modificările din acest an ale cifrelor de școlarizare, în scădere doar pe zona inginerească, sunt cel puțin ciudate. Noi căutăm soluții împreună cu companiile să creștem numărul de cadre didactice și, implicit, al cifrelor de școlarizare, nu să reducem în timp numărul de absolvenți”, a declarat rectorul Florin Drăgan.
Potrivit unei analize a rectorului Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, populația școlară între 19-23 de ani va scădea în următorii 15 ani cu 12% la nivel național, iar în bazinul de recrutare din zona de sud și vest, va fi o scădere de aproximativ 20%.
„Se impune implementarea unor politici publice în zona demografică pentru că deja avem o scădere importantă a numărului de studenți comparativ cu 2010. O altă scădere, în timp ce piața muncii are nevoie de mai mulți oameni, va crea o criză în companii. Este nevoie și de un ajutor dat universităților de a atrage studenți străini. Asta ar însemna și taxe mai mici pentru studenții extracomunitari, pentru că la noi acestea depășesc 2000 de euro pe zona de inginerie, în timp ce în țări precum Germania sau Danemarca, studentul stăin nu plătește nicio taxă. Normal că acel tânăr va alege să meargă acolo, în detrimentul României. Această ultimă soluție poate crea un efect într-un viitor apropiat, de 2-3 ani. De asemenea, se vorbește despre o nouă lege a educației. Din start aceasta trebuie să conțină posibilitatea obținerii unor microcredite și posibilitatea obținerii unei duble diplome europene”, a încheiat Florin Drăgan.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share