Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Hunedoreni în vizită la Parlamentul european

O delegație  a membrilor PRO România din județul Hunedoara, constituită din primari, viceprimari, consilieri județeni au vizitat Parlamentul European și au fost primiți de europarlamentarul român Corina Crețu.
În cadrul întâlnirii  s-a  discutat despre modul de funcționare a Parlamentului European,  dar și despre regiunile carbonifere în tranziție, un subiect important pentru regiunea Hunedoara.
”Valea Jiului, cea mai cunoscută regiune minieră din România, poate accesa Fondul Pentru o Tranziție Justă, un fond creat special pentru a ajuta regiunile carbonifere în tranziție.
Am vizitat în nenumărate rânduri localitățile din Hunedoara (Petroșani, Vulcan, Călan, Deva, Hațeg, Lupeni, Geoagiu, Silvașu de Sus) și mă bucur că am putut să-i primesc și eu pe cei care,  m-au întâmpinat de atâtea ori cu multă ospitalitate. În ultimii ani, am sprijinit – in cadrul Inițiativei pentru Regiunile Carbonifere in Tranziție – elaborarea unei strategii economice de dezvoltare a acestei regiuni. Am militat pentru crearea Fondului pentru o tranziție justa (Just Transition Fund), din care sase județe din Romania pot beneficia de aprox 4,4 miliarde euro, mai ales județele Hundeoara și Gorj. Aceste fonduri europene pot fi accesate pentru diversificarea și reconversia economică, adica tot ce înseamnă susținerea investițiilor productive în întreprinderile mici și mijlocii, crearea de noi întreprinderi, cercetare și inovarea, reabilitarea mediului, energie curată, perfecționarea și recalificarea lucrătorilor, asistență pentru căutarea unui loc de muncă și incluziunea activă a programelor destinate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și transformarea instalațiilor existente cu emisii mari de dioxid de carbon atunci când aceste investiții conduc la reduceri substanțiale ale emisiilor și protejează locurile de muncă. Este o oportunitate pe care am semnalat-o de ani de zile.  Și rog autoritățile române să acorde o atenție specială Văii Jiului, așa cum s-au raportat toate țările față de regiunile lor miniere” a transmis europarlamentarul Corina Crețu.

Proiectele cele mai importante şi de impact asupra dezvoltării Văii Jiului şi care au fost prezentante oficialilor de la Bruxelles sunt următoarele:

  1. Infrastructură de transport – deschiderea Văii Jiului:

– Drumul de la Câmpu lui Neag la Herculane;
– Drumul Vâlcea – Voineasa – Petrila – Petroşani;
– DN66A – legătura oraşelor Văii Jiului.

  1. Infrastructură turistică Valea Jiului:

–        Domeniul schiabil Valea Jiului de la Est la Vest: Petrila, Petroşani, Vulcan, Lupeni;
–        Complex turistic muzeal, agrement, sport şi aventură „Poarta de intrare în Parcul Naţional Retezat” – Uricani.

  1. Dezvoltarea industrială a Văii Jiului:

–        Parcuri industriale/incubatoare de afaceri – pentru toate localităţile din Valea Jiului;
–        Investiţii în resursele zonei (cărbuni şi minerale – cuarţ).

  1. Eficienţa energetică a Văii Jiului:

–        Investiţii în sistemul de termoficare Valea Jiului prin menţinerea producţie de huilă, retehnologizare;

– Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe;
–        Reabilitare locuinţe sociale la nivelul Văii Jiului.

  1. Sprijinirea mediului privat \n Valea Jiului:

–       O axă de finanţare pentru mediul privat – cofinanţare de maximum 10%, pentru crearea de locuri de muncă;
–        Finanţările vor viza domeniile pretabile Văii Jiului: reabilitare/construire pensiuni/locuri de cazare, agro-turism; linii de finanţare pentru prelucrare lână, lapte, carne, fructe de pădure, ciuperci, lemn, extracţie apă plată;
–        Finanţări start-up-uri;

–        Ajutor minimis pentru marii investitori.

  1. Dezvoltarea locală a Văii Jiului:

–        Reabilitarea infrastructurii mici pentru fiecare localitate (străzi/trotuare din fostele cartiere miniere, parcuri, şcoli etc.);

–        Reabilitare clădiri din domeniul public, inclusiv cele rămase din industria zonei miniere şi abandonateş

–        Redeschidere finanţări pentru dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunităţii – Grupuri de Acţiune Locală (GAL-uri).

  1. Componenta socială a Văii Jiului (oamenii şi familia în centrul atenţiei):

–        Programe de monitorizare socială – monitor social angajat la fiecare primărie;

  1. Asigurarea finanţării de la Guvernul României pentru cofinanţare proiecte din fonduri europene şi guvernamentale accesate de Valea Jiului.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share