Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Hunedorenii și-au expus produsele agroalimentare

Direcția pentru Agricultură Județeană Hunedoara a organizat pe platoul din fața instituției o prezentare a produselor producătorilor hunedoreni de produse clasice și tradiționale.
La standuri au fost prezenți fermieri din zonele Romos, Șoimuș, Hațeg, Bretea Română și Ținutul Pădurenilor dar și elevi ai Liceului Tehnologic Agricol din Geoagiu.
Prefectul Călin Petru Marian, inginer agronom,  dar și fost director al Direcției pentru Agricultură Județeană Hunedoara, le-a transmis producătorilor agricoli hunedoreni mulțumiri pentru munca lor, deloc ușoară dar foarte importantă pentru consumatori și pentru agricultura hunedoreană.
Totodată, i-a îndemnat să folosească în continuare programele de dezvoltare și diversificare a producției, puse la dispoziție de Guvernul României sau de Uniunea Europeană, precizând că Instituția Prefectului le acordă sprijinul ori de câte ori au nevoie. Începând din 2017, la 10 octombrie, este sărbătorită Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti, instituită prin Legea 168/2017.
Potrivit grupului de parlamentari PSD şi ALDE, care a avut această iniţiativă legislativă, prin instituirea acestei zile se doreşte încurajarea producţiei agricole naţionale pentru consumatorii români, precum şi pentru cei ce deţin spaţii de vânzare (comercianţi), producătorul urmând să prezinte, cu prilejul acestei zile, produse autohtone de calitate. În expunerea de motive, se mai arată că se doreşte, totodată, îmbunătăţirea statutului producătorului român în lanţul alimentar scurt şi încurajarea consumului de produse agroalimentare autohtone şi de produse tradiţionale, potrivit www.cdep.ro. La 2 mai 2017, propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, şi la 13 iunie 2017, de Camera Deputaţilor, aceasta având rol decizional. Decretul, pentru promulgarea Legii 168/2017 privind instituirea datei de 10 octombrie ca Zi naţională a produselor agroalimentare româneşti, a fost semnat de preşedintele Klaus Iohannis la 11 iulie 2017. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial la 13 iulie 2017. Articolul 2 al legii menţionează că “prin produs agroalimentar românesc se înţelege produsul obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România şi are inscripţionat pe etichetă drapelul României”.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share