Prezența Venerabilului Jangchub Phuntsok / Markus Getzner este un eveniment important pentru Timișoara, în 2023, an în care orașul este Capitală Europeană a Culturii. La inițiativa studioului Artouching, a fost invitat în dubla sa calitate, pe de-o parte ca artist, absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Viena – secția sculptură, iar pe de altă parte în calitatea sa de călugăr buddhist.
Aveți ocazia să participați la două întâlniri cu Maestrul Jangchub Phuntsok / Markus Getzner. Prima va fi o conferință pe tema Impermanenței, care va avea loc la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, în Galeria Mansardă vineri 24 martie de la ora 12. Ce-a de-a doua, va fi o întâlnire prietenoasă cu aceeași temă, la studioul artouching (Spl. Penes Curcanul Nr. 4, et.1, C.30 – cu intrarea prin clădirea Azur) în care vor avea loc discuții libere, iar publicul va avea ocazia să descopere câteva fotografii cu parte din creațiile artistice ale Venerabilului Markus Getzner.
Impermanența este atât tema conferinței cât și tema recurentă în creația artistică a Venerabilului Jangchub Phuntsok / Markus Getzner și are rolul de a ne aduce aminte că toate lucrurile sunt trecătoare și ne invită astfel spre a contempla o zonă subtilă și esențială a spiritului, care este dincolo de naștere sau moarte, dincolo de aparența materială a lucrurilor.
Participarea în cadrul ambelor evenimente este gratuită. Pentru a estima numărul de persoane participante în cadrul evenimentului de la artouching vă rugăm ca pentru evenimentul de la ora 18.30 să vă înscreți la linkul următor: https://forms.gle/gRxrvjiF6PUW3cSr6
Menționăm că nu avem o finanțare pentru acest eveniment și donațiile dumneavoastră sunt binevenite.
Descoperiți mai jos o scurtă prezentare biografică a călugărului buddhist Changchub Phuntsok.
Venerabilul călugărul Changchub Phuntsok (Markus Getzner) s-a născut în anul 1965 în Bludenz. Între anii 1984-1990 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Viena cu profesorul Arnulf Rainer iar între 1990-1994, tot acolo, cu profesorul Bruno Gironcoli.
Din anul 1991 studiază la Centrul de Înalte Studii Tibetane, Rabten Choeling în Elveția sub îndrumarea maestrului tibetan Gonsar Tulku Rinpoce. În 1994, primește legămintele monahale de la maestrul Kyabje Lati Rinpoce, unul dintre cei mai eminenți maeștrii ai sec. XX-lea din tradiția Geluk, acesta având începând cu anul 1964 poziția de asistent spiritual al Sfinții Sale Dalai Lama al XIV-lea și devenind din 1976 până în 1984 abatele mari mănăstiri Gaden Shartse.
În prezent predă limba tibetană și filozofie buddhistă la Centrul de Înalte Studii Tibetane în Elveția și se numără printre puținii învățători desemnați de maestrul său, Gonsar Tulku Rinpoce, să predea Dharma în alte centre Rabten din țări precum Franța, Austria, Germania, Elveția, Cehia.
Încurajat de părintele său spiritual Gonsar Tulku Rinpoce, Changchub Phuntsok nu a renunțat la „cariera” sa de artist, astfel că, din anul 2003 începe să aibe expoziții cu lucrări de-ale sale create împreună cu fratele său Christoph Getzner, restaurator la Catedrala St. Stephen’s din Viena.
Lucrările lor au fost prezentate în Dornbirn, Graz, St. Gallen, Bregenz, ei fiind apreciați și recunoscuți ca artiști contemporani importanți din Austria iar o parte din lucrările lor se găsesc în colecții de artă precum Hypo-Landesbank, Kunsthaus Bregenz, Vorarlberger Illwerke, Vorarlberger Landesmuseum, Tiroler Landesmuseum Ferdinandeum, Kunstmuseum Thurgau CH, Kunstmuseum Liechtenstein Vaduz FL.
La invitația românilor, începând cu anul 2010, a predat anual seminarii pe baza textului Cele treizeci și șapte de practici ale unui bodhisattva compus de Gyelse Thogme Sangpo (1297-1371) la centrul Seeds for Happiness cât de asemenea a ținut și prelegeri în orașe precum București, Cluj, Brașov.
2018 – Sala Filarmonicii, Brașov, introducere în învățătura buddhistă
2018 – Facultatea de Psihologie, Univ. Spiru Haret – despre virtutea răbdării
2019 – Facultatea de Filozofie, București – despre minte, cunoașterea
O selecție a unor expoziții de-ale sale:
2015 Von der Kürze der Dauer, Kunstraum Dornbirn
2012 Figuration. Abstraktion, Kunstmuseum Sochi, RU !Heimspiel”, Kunstmuseum St. Gallen
2011 1+1+1=1 Kulturzentrum bei den Minoriten, Graz
2010 Galerie Feurstein, Feldkirch
2005 Kunstmuseum Thurgau, Kartause Ittingen
2004 Kunsthalle Sankt Gallen
2004 Memento Mori Billboards, Kunsthaus Bregenz
2003 Galerie c.art Prantl&Boch, Dornbirn etc.
Evenimentul este organizat de studioul artouching.
Parteneri: Facultatea de Arte și Design din Timișoara, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), Ornella Studio Design, TVR Timișoara.
Link eveniment: https://fb.me/e/3xNAG8Hh7
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice