Uniunea Europeană are la bază valori precum Egalitatea, Echitatea Socială, Libertatea, Democrația și Drepturile omului.
Activitățile din cadrul Proiectul ” CAMPANIA VIAȚA PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” inițiat de Asociația pentru Protecția Pacienților Timiș și Hunedoara și Clubul de Presă VJ, au continuat și zilele trecute, la Liceul Teologic Romano-Catolic “Gerhardinum” din Timișoara, invitatul zilei fiind psihologul Larisa Sandu din partea ANTIP.
O componentă foarte importantă a campaniei o reprezintă informarea și educarea pacienților, indiferent de vârstă.
Prevenirea și combaterea excluziunii sociale prin garantarea accesului individului, indiferent de vârstă, în dificultate, la un set de servicii esențiale, trebuie să reprezințe pentru noi toți o PRIORITATE, contribuind astfel, la susținerea și promovarea drepturilor omului, prin combaterea sărăciei în rândul populație și prin promovarea egalității de șanse, pentru creșterea conștientizării și gradului de informare a acestora cu privire la riscurile asociate consumului de droguri și alcool și a interdependenței acestuia cu anxietatea și depresia.
O parte din activitățile campaniei vor fi destinate în principal copiilor și adolescenților și vor urmări în cadrul celor care vor urma și diseminarea de mesaje anti-trafic, în scopul evitării riscurilor traficului de minori și al adoptării unei conduite preventive, atât în mediul online, cât și în cel outdoor.
De asemenea, activitățile se vor adresa și publicului larg, în vederea creșterii gradului de informare și sensibilizare cu privire la problematica traficului de minori și nu numai.
Elevii claselor a II -a și a IV, dar și colegii lor mai mari, de la liceu, au învățat cum să recunoască diferitele forme de atacuri online, despre importanța păstrării confidențialității datelor și gestionarea setărilor de confidențialitate pe rețelele sociale.
”M-am bucurat să am un dialog interactiv și plin de curiozitate cu copiii și adolescenții, aceștia punând întrebări și probleme legate de modul în care se pot simți în siguranță în mediul on line cât și fizic, având întrebări specific legate de modul în care, ar trebui să reacționeze în situații de risc.Am fost extrem de plăcut surprinsă când o elevă de liceu, și-a făcut curaj să împărtășească în public că a avut o astfel de experință și ce anume a a ajutat-o să depășească acea perioadă dificilă. Era recunoscătoare părinților , dar și instituțiilor statului, care au ajutat-o să i se facă dreptate.
Aceste activități de prevenire, sunt extrem de importante, având la bază întrebări la care copiii să găsească singuri soluții, răspunsuri sub ghidarul unui adult, acesta fiind un process extraordinar de învățare pentru ei. Și este important să știe, că având informațiile complete, își pot dezvolta capacitatea de a observa semnalele de alarmă și de a lua o decizie benefică pentru prezentul și viitorul lor” a ținut să declare psihologul Larisa Sandu.
Activitățile la clase s-au desfășurat în cadrul ”Săptămâna Altfel” , programul național al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio- emoționale în rândul tuturor copiilor preșcolari și elevilor.
Liceul este o unitate etalon, în cadrul sistemului de învățământ al județul Timiș, a serbat centenarul și duce mai departe spiritul piarist.
Se află în prezent într-un amplu proces de reabilitare și modernizare, iar acest lucru ne-a fost prezentat de directorul prof. Ilona Jakab.
Copiii de la grădiniță, iar elevii din primar și gimnazial sunt timișoreni. Liceenii provin din toată Dieceza, din județele Caraș-Severin, Arad, Mehedinți și Timiș.
În procente, 70 % dintre elevii de liceu nu sunt timișoreni; aceștia locuiesc la internat, în incinta liceului. 70 % din 150 sunt adolescenți aflați 24 de ore din 24 în grija liceului. Sunt copii care, pe timpul școlii, merg acasă doar la sfârșit de săptămână.
În cadrul liceului romao catholic se militează pentru o viaţă creştină adevărată, un patriotism autentic şi sănătos, o viaţă împlinită, realizată prin muncă cinstită, respect reciproc, indiferent de naţionalitate, etnie sau religie, solidaritate, colaborare şi construirea unei lumi mai bune și există mereu o deschidere pentru noi parteneriate și colaborări.
Dezvoltarea abilităților sociale și emoționale este importantă pentru elevi, iar implementarea programelor și a activităților care promovează aceste abilități, cu diferiți parteneri, le poate oferi instrumentele necesare pentru a interacționa cu succes în comunitatea lor și în a gestiona emoțiile și relațiile cu ceilalți.
Inițiatorii CAMPANIEI VIAȚA PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI, urmăresc ca elevii să dezvolte un sentiment pozitiv față de ei înșiși, pentru sănătatea și bunăstarea lor fizică, socială, emoțională și spirituală.
În cadrul proiectului, pe lângă sesiunile de informare care vor avea loc în cadrul școlilor, instituțiilor și asociațiilor partenere, se vor desfășura și alte activități în aer liber: drumeții, acțiuni de ecologizare, vizite la diferite instituții, agape frățești, concursuri sportive și de agrement, întâlniri cu reprezentanți din alte ong-uri care promovează o educație sănătoasă, pentru toți membrii marii familii, de pacienți.
Proiectul va avea și o componentă cultural-sportivă, educativă, o ”CARAVANĂ CULTURAL- SPORTIVĂ ” care va aduce la Lupeni, Timișoara, București și în alte localități, partenere în proiect personalități ale lumii cultural- sportive naționale.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Regele Felipe și Regina Letizia au fost insultați de mulțimea furioasă din Valencia: ”Pleacă, ucigașule!”
6 angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul Covid-19 au primit despăgubiri de 7,8 milioane de dolari
Peste 158 de morți în inundațiile devastatoare din Spania. 6 din cei 22 de români dispăruți sunt în siguranță
Rapperul Puff Daddy, acuzat în peste 20 de procese de viol, persoane drogate, agresiuni asupra minorilor, trafic și șantaj sexual
Spania, inundații dezastruoase în Valencia, ploi de un an în opt ore. Peste 70 de victime și zeci de dispăruți – Video
Fiica lui Ioan Crișan ar fi plănuit asasinatul, iar un frizer pasionat de electronică ar fi realizat părți din bombă
LIFE STYLE
Leon Dănăila, cel mai bun neurochirurg din Europa, a realizat prima operație pe creier cu laserul
Prezentare de carte: ”Gândurile unei femei” și “Un bărbat pe tocuri “, autor Lidia Alexandrescu
„Cum pot să învăț să mă iubesc pe mine însumi?”- întrebarea cea mai căutată pe Google
Nu fi niciodată gelos pe succesul altuia. Dacă nu poți câștiga o cursă, ajută persoana din fața ta să doboare recordul
Luna nouă în Scorpion, 1 noiembrie 2024: Cea mai puternică lună a anului, ne putem transforma umbrele în lumină
DESTINATII
Festivalul Tocanului la Novaci
Ziua națională a gestronomiei și vinului românesc
Peştera Ialomiţei trece la programul de iarnă din 1 octombrie 2024
România și-a stabilit strategia pentru dezvoltarea turismului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
Timusul luptă împotriva cancerului. Cum ne putem tonifia timusul pe cale naturală
Împreună învățăm, ne protejăm și diseminăm informații
”Vocea pacienților trebuie să fie auzită”
Intoxicații acute cu ciuperci! Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște trag un semnal de alarmă
Cele mai eficiente legume si plante care pot trata cancerul în mod natural
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban, deputat: ”Noi, cei din PSD, promitem și facem!”. Cum arată programul de sănătate propus de social-democrați
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița – Se oprește apa la blocurile arondate stației de hidrofor PT N. Bălcescu
Timișoara devine un reper tot mai relevant pe harta scrimei mondiale