”Știm că atunci când faci bine, găsești bine și ne dorim să fim, la PSD Lupeni, cu adevărat o organizație a faptelor bune!”
Organizația PSD Lupeni a donat astăzi 3.000 lei pentru a susține proiectul „Împreună pentru școala noastră!„, organizat de Școala Gimnazială nr. 3 din municipiul Lupeni. În curtea școlii elevii și cadrele didactice au pus în vânzare produse hand-made realizate în clasă, evenimentul fiind întregit și de spectacolul organizat la Palatul Cultural, cu scopul de a crea un spațiu de învățare outdoor.
Am văzut bucuria elevilor pe fețele acestora și satisfacția că pot contribui la dezvoltarea școlii și că, alături de ei au fost membrii din familie, Primăria și Consiliul local Lupeni, comunitatea locală. Fiecare clasă și-a prezentat produsele realizate și chiar a fost o competiție între ele. Delicioase au fost și produsele de patiserie, prăjiturile, sucurile naturale, fructele și printre artizani, s-au numărat și echipa ”tinerilor momârlani” îmbrăcați în straie tradiționale , care au adus la târg produse făcute ca la ”bunica acasă”, flori de camp, etc.
” Vreau să vă mulțumesc tuturor că sunteți alături de noi, sunteți cu toții niștre eroi, pentru că împreună putem să strângem alte fonduri necesare școlii noastre. Educația în aer liber este considerată pe bună dreptate a fi mai motivantă, stimulativă și cu un impact puternic asupra procesului de învățare. Natura impresionează copilul încă din primii ani de viață, coloritul, forma, mișcarea, ritmul provoacă copiilor stări de bucurie care îmbogățesc conținutul afectiv al acestora și facilitează comunicarea naturală. Având în vedere aceste argumente coroborate cu experiența anilor anteriori și a școlilor de vară, ne propunem crearea unei clase pentru educație în aer liber în curtea școlii noastre, care ne oferă multiple oportunități în acest sens. Avem nevoie de o structură de lemn acoperită în sufrafață de circa 40 metri pătrați ( tip foișor), mobilier pentru exterior: 20 măsuțe, 20 scaune patru balansoare, o tablă școlară, un flipchart, 12-14 jardiniere, plante ornamentale. În noul plan de dezvoltare instituțională urmărim aducerea stării de bine în școala noastră, iar crearea unui spațiu outdoor, este unul din obiectivele propuse!
Nu suntem la prima încercare! Au fost făcute demersuri către Primărie și Consiliul Local al Municipiului Lupeni și în anii anterior, am căutat surse de finanțare extrabugetare, sponsorizări. În vederea disiminării abandonului școlar prin creșterea atractivității demersului didactic, am propus un proiect de finanțare ce vizează valorificarea spațiului din curtea școlii și în cadrul PNRAS, însă nu am intrat în prima etapă. Din discuțiile cu părinții a rezultat faptul că, situațiile de învățare în aer liber ar reduce timpul petrecut de copii în fața gadget-urilor și la îmbunătățirea relațiilor dintre copii” a ținut să ne declare directoarea școlii, Elena Budelecan. Suma care se va strânge va fi dublată de partenerii de la Narada, care mobilizează școlile și comunitățile locale din jurul acestora și le susține inclusiv cu sprijinul partenerilor din mediul privat, pentru a-și rezolva singure urgențele.
”A fost o decizie unanimă a tuturor colegilor mei din organizația PSD Lupeni, o decizie pe care am luat-o pentru că noi credem că putem fi astfel, un factor mobilizator și exemple și pentru alții. Este cât se poate de evident că, prin tot ceea ce încercăm să facem, atât în plan politic, cât și în plan administrativ, este să demonstrăm că organizația noastră politică este una a faptelor bune. Până la urmă, cred că aceasta este și misiunea pe care ne-au dat-o cetățenii, atunci când ne-au oferit votul lor de încredere, bazându-se că vom face, și la Primărie, și la Consiliul județean, și în Parlament, lucruri bune pentru oameni și pentru comunitatea noastră locală. Nu vă ascund faptul că este o latură a muncii de partid care-mi conferă și mie, dar și întregii noastre echipe și familii politice, reale satisfacții. Știm că atunci când faci bine, găsești bine și ne dorim să fim, la PSD Lupeni, cu adevărat o organizație a faptelor bune. Felicitări directoarei Budelecan Elena, dar și colectivul de care didactice care s-au implicat foarte mult în acest proiect. Felicit și elevii Școlii Gimnaziale Nr.3 din Lupeni, care sunt foarte implicați în acest proiect, pentru lucrurile minunate realizate, cee ace denotă că avem tineri talentați, artiști chiar. Doresc să mulțumesc primarului Lucian Resmeriță, viceprimarlui Iacob Mesaroș, comunității locale din municipiul Lupeni și tuturor acelora care, mereu au susținut orice faptă bună!” a transmis senatorul Cristian Resmeriță, președintele PSD Lupeni.
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
CEDO: România trebuie să recunoască și să proteje familiile formate din persoane de același sex. Președintele CNCD: „Cred că România va apela la legea parteneriatului civil” | VIDEO
Ce mai poti citi
5 aspecte esențiale pe care trebuie să le iei în considerare atunci când cauți servicii de contabilitate
”Este nevoie să avem un sistem de transport inteligent în domeniul rutier!”
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița – Lucrări de igienizare la bazine în comunele Răscăeți și Mătăsaru