Încep înscrierile pentru a cincea ediție a Internshipului Consiliului Județean Dâmbovița

Absolvenții de studii superioare din județul Dâmbovița pot aplica, începând cu luna septembrie, pentru a participa la cea de-a cincea ediție a programului de Internship organizat de Consiliul Județean. Proiectul le oferă tinerilor oportunitatea de a se familiariza cu activitatea instituției și de a acumula experiență practică în administrația publică.

Înscrierile online vor fi deschise între 1 și 10 septembrie 2025, urmate de evaluarea dosarelor în perioada 11 – 15 septembrie. Interviurile candidaților sunt programate între 17 și 19 septembrie, iar lista finală a celor admiși va fi publicată pe 23 septembrie. Contractele de internship se vor semna între 26 și 30 septembrie, iar programul propriu-zis se va desfășura între 1 octombrie și 31 decembrie 2025.

Președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, a explicat că inițiativa le permite tinerilor să lucreze timp de trei luni alături de profesioniști, experiență care poate constitui un prim pas important pentru o carieră atât în administrația publică, cât și în mediul privat.

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *