”Astăzi, 11 februarie, de la ora 10:18, două rachete de croazieră rusești „Kalibr au trecut granița de stat a Ucrainei cu Republica Moldova. Acest lucru a fost anunțat de comandantul suprem al forțelor armate ale Ucrainei, Valery Zaluzhny.
„În jurul orei 10:33, aceste rachete au traversat spațiul aerian al României. După aceea, au intrat din nou în spațiul aerian al Ucrainei la punctul de trecere a granițelor celor trei state”, se arată în mesaj. Rachetele au fost lansate din Marea Neagră. De menționat că România este o țară NATO



Și cei de la Ministerul Apărării din Republica Moldova au reacționat :
„Structurile responsabile din cadrul instituției au detectat, la ora 10:18, o rachetă, care a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova, deasupra localității Mocra din regiunea transnistreană și, ulterior, deasupra localității Cosauți din raionul Soroca, cu direcția spre Ucraina. Menționăm că Ministerul Apărării, în colaborare cu structurile responsabile din țară, monitorizează atent situația în regiune, și condamnă ferm violarea spațiului aerian al Republicii Moldova.” La scurt timp, confirmă a doua rachetă.

După mesajul primit de la purtătorul de cuvînt al MAPN, un comunicat oficial a fost dat publicității, în care se specifică clar că totul este doar fake news, FAR monitorizează permanent în cooperare cu cei de la NATO spațiul național și zona de proximitate.
”Sistemul de supraveghere aeriană al Forțelor Aeriene Române a detectat vineri, 10 februarie, o țintă aeriană lansată din Marea Neagră de pe o navă a Federației Ruse, din apropierea Peninsulei Crimeea, cel mai probabil o rachetă de croazieră, care a evoluat în spațiul aerian al Ucrainei, Republicii Moldova și a reintrat în spațiul aerian ucrainean fără să intersecteze, în niciun moment, spațiul aerian al României.
Cel mai apropiat punct al traiectoriei țintei de spațiul aerian al României a fost înregistrat de sistemele radar la aproximativ 35 kilometri Nord-Est de graniță.


Autoritățile române au aplicat toate procedurile standard de la momentul detectării lansării țintei și până la clarificarea completă a acestei situații. În plus, la ora 10.38, două aeronave MiG-21 LanceR ale Forțelor Aeriene Române din serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO, care se aflau în acea perioadă într-un zbor de exercițiu, au fost redirecționate către zona de Nord a României pentru a suplimenta opțiunile de reacție.
După aproximativ două minute situația a fost clarificată, iar cele două aeronave și-au reluat misiunea inițială.”
Forțele Aeriene Române monitorizează permanent, în cooperare cu forțele Aliate, spațiul aerian național și zona din proximitate.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan