În ședința extraordinară a Consiliului Județean Dâmbovița de ieri, 24 octombrie 2017 a fost aprobat proiectul de hotârâre privind aprobarea înfrățirii Județului Dâmbovița din România cu Raionul Căușeni din Republica Moldova.
Înfrățirea între cele două comunități vine pe fondul relațiilor dintre România și Republica Moldova, din dorinţa de a dezvolta relaţii de colaborare şi prietenie, bazate pe respect, sprijin reciproc în soluţionarea unor probleme de interes comun, încredere şi egalitate, în vederea creării oportunităţilor de cooperare în domeniile social, economic, administrativ, cultural şi educaţional.

Președintele Consiliului Raional Căușeni din Republica Moldova a transmis Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița o scrisoare de intenție, înregistrată cu numărul 11498/05.05.2017 prin care își arăta disponibilitatea ca Raionul Căușeni din Republica Moldova să semneze o înțelegere de cooperare cu Județul Dâmbovița din România și să colaboreze în vederea creării unor oportunități de cooperare în domeniul economic, social, administrativ, cultural și educațional, demers acceptat de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, se arată în Anexa proiectului de hotărâre.
În acest sens se vor organiza programe culturale, educaționale și stagii de pregătire profesională, precum și alte acțiuni care pot contribui la dezvoltarea relațiilor de prietenie la nivelul comunităților locale, după cum urmează:
– schimburi de experienţă şi derularea unor proiecte în domeniul dezvoltării locale;
– schimburi interinstituţionale în domeniile lor de competenţă, în special domeniile social,
dezvoltare economică, accesarea de fonduri europene, cultură, sport, tineret, educaţie, protecţia
mediului înconjurător, transport, protecţia medico – socială, domeniul umanitar;
– schimburi de cărţi, reviste;
– expoziţii de pictură, fotografie, ceramică, sculptură şi alte activităţi cu caracter artistic;
– festivaluri de folclor, cântec, dans şi alte activităţi artistice;
– colaborări între organismele reprezentative ale diferitelor profesii lucrative şi artistice;
– participarea delegaţiilor la sărbătorile tradiţionale care au loc în localităţile din cele două
unităţi administrativ – teritoriale;
– organizarea de tabere pentru copii pe bază de reciprocitate pentru cele două unităţi
administrativ – teritoriale.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan