În cadrul Concursului Național de Protecția Mediului ”ȘI GESTUL TĂU CONTEAZĂ” – Ediția a VII-a, organizat la Palatul Copiilor Botoșani și cofinanțat de Ministerul Educației și Cercetării, Școala Gimnazială ”Radu cel Mare” Târgoviște (în parteneriat cu Asociația Ecologică Floare de Colț), participă cu proiectul ”INIMI SOLIDARE ÎN ACȚIUNE”.
Proiectul de mediu ”INIMI SOLIDARE ÎN ACȚIUNE” se pliază pe ODD 15 ,,Viața Terestră” care este unul dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă adoptate de Națiunile Unite în 2015, având ca scop „Protejarea, restaurarea și promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării, oprirea și inversarea degradării terenurilor și oprirea pierderii biodiversității”.
Având ca scop îmbunătăţirea, la elevi, a capacităţii de protejare și conservare a mediului înconjurător, pentru o dezvoltare durabilă, proiectul ”INIMI SOLIDARE ÎN ACȚIUNE” își propune responsabilizarea elevilor prin implicare directă în activități specifice, care să ducă la înțelegerea faptului că fiecare gest contează.
Obiectivele proiectului sunt:
O.1. Promovarea utilizării durabile a ecosistemelor în Parcul Natural Bucegi, de o echipă formată din 5 elevi ai Școlii Gimnaziale ”Radu cel Mare” Târgoviște, în perioada martie – aprilie 2025;
O.2. Protejarea și restaurarea ecosistemelor montane în vederea dezvoltării turismului, prin refacerea unor marcaje și ecologizarea unor trasee, în Parcul Natural Bucegi de o echipă formată din 5 elevi ai Școlii Gimnaziale ”Radu cel Mare” Târgoviște, în perioada martie – aprilie 2025;
O.3. Elaborarea unor propuneri de măsuri sau soluții pentru protejarea turiștilor care se deplasează în zona montană, parcul Natural Bucegi, de o echipă formată din 5 elevi ai Școlii Gimnaziale ”Radu cel Mare” Târgoviște, în perioada martie – aprilie 2025;
O.4. Adoptarea inițiativei individuale şi de grup precum şi dezvoltarea responsabilității elevilor, în perioada martie – aprilie 2025;
O.5. Promovarea judeţului Dâmbovița și a Munților Bucegi ca destinaţie ecoturistică la nivel naţional, prin cel puțin trei metode de promovare, în perioada martie – aprilie 2025;
Una dintre activitățile proiectului, aplicația practică din Munții Bucegi s-a desfășurat duminică 30 martie 2025, în zona Padina – Peștera, pe o vreme răcoroasă, dar numai bună pentru drumeție.
La această activitate, pe lângă cei 5 elevi ai clasei a VI-a B, implicați direct în proiect, coordonați de inimoasa profesoară Mihaela Stoian au mai participat încă 9 colegi, 5 părinți și 4 reprezentanți ai Asociației Ecologice Floare de Colț.
Cu toții au parcurs poteca tematică ”Flying Dragon” și au avut ocazia să constate pe viu, care sunt rezultatele interacțiunii omului cu natura. Activitățile de ecologizare de pe acest traseu, precum și refacerea unor marcaje turistice din zonă, au dus la îmbunătăţirea, la elevi, a capacităţii de protejare și conservare a mediului înconjurător, pentru o dezvoltare durabilă și la responsabilizarea lor, prin implicare directă.
A urmat o vizită la Peștera Pustnicului, o cavitate interesantă, în apropierea Peșterii Ialomiței, în care elevii au făcut cunoștință cu mediul subteran și au putut face o comparație între o peșteră neamenajată dar supusă presiunii antropice moderate și o peșteră amenajată pentru turiști, cu un flux intens de vizitare.
După această zi plină de peripeții și învățăminte, elevi vor povesti și colegilor de școală cele trăite și învățate și vor face propuneri de măsuri sau vor încerca să găsească soluții la problemele pe care le-au identificat.
Proiectul continuă!
Le dorim succes tuturor!
Ileana Bocanciu
Președinte AEFC
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Ploiești transmite un mesaj important
Guvernul slovac anchetează oamenii de știință și vaccinurile covid: „Șarlatani și escroci”
Cereri de sesizare penală depuse împotriva lui Fauci și a unor oficiali de top în șapte state
Fosta ministră a Apelor, Doina Pană: Situația despre care vorbește Victor Ponta nu a existat
Victor Ponta acuzat de înaltă trădare. Marcel Ciolacu îi cere să se retragă din cursa pentru prezidențiale
Jurnalistul Ion Cristoiu a fost suspendat de pe TikTok. ”Libertatea de exprimare nu mai este una din valorile Europei
LIFE STYLE
Constanța devine, pe 17 mai, locul unde familiile aleargă împreună pentru o cauză nobilă
Deputat Aurelian Cotinescu: Construcția unei lumi mai bune începe cu gesturi simple, făcute împreună
TOP 6 domenii în care merită să investești în 2025
Ce ne aduce Luna plină din Balanță, 13 aprilie 2025
Sfaturi pentru o minte sănătoasă
SPIRITUALITATE
SFÂNTA LUMINĂ IESE DIN MORMÂNT în SÂMBĂTA MARE
Trezirea Conștiinței este un proces distructiv și nu este pentru toată lumea
O dată la jumătate de secol ni se arată destinul ca să putem străluci
Consumerismul este principalul obicei prost al omului. “Toate bolile încep în intestine”
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Beneficiile spirulinei pentru un stil de viață sănătos
O nouă activitate în cadrul CAMPANIEI VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI A AVUT LOC LA LUPENI
Cele mai multe cazuri de rujeolă au fost înregistrate în România
Cereri de sesizare penală depuse împotriva lui Fauci și a unor oficiali de top în șapte state
Cum putem supraviețui ani întregi dacă vom consuma doar curmale și apă
Cele mai frecvente greșeli în demachierea pielii sensibile și cum să le eviți
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
„Calea Luminii” – o poveste tăcută scrisă cu flacără vie, în Joia Mare, la Târgoviște
Bursa Locurilor de Muncă – ediție specială în aer liber, la Bastionul Maria Theresia
Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Ploiești transmite un mesaj important