Între 25 – 28 octombrie, într-un program extins, FILTM își așteaptă publicul din Timișoara, Jimbolia, Sânnicolau Mare, Lugoj și Reșița la o nouă întâlnire cu literatura.
Cea de a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) vine cu o ofertă de 14 evenimente programate în Timișoara și în 4 alte orașe din județul Timiș și Caraș Severin, la care vor participa peste 40 de invitați din țară și străinătate.
Alături de tradiționalele seri de la Muzeul Național de Artă Timișoara, anul acesta organizatorii au introdus în program 8 evenimente care își propun să îi aducă pe autorii invitați mai aproape de tinerii din licee și de iubitorii de literatură din regiune.
Iată o trecere în revistă a acestor manifestări:
Miercuri, 26 octombrie, scriitorii germani de origine română, Alexandru Bulucz, Mara-Daria Cojocaru, Ilinca Florian și Nadine Schneider, alături de traducătorul și poetul Ernest Wichner, vor fi oaspeții Liceului „Nikolaus Lenau” din Timișoara.
Scriitoarea Ana Blandiana se va întâlni cu elevii Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, iar prozatoarea Tatiana Țîbuleac va fi invitata elevilor și profesorilor Liceului Teoretic “Grigore Moisil”.
Profesorul și istoricul Armand Goșu și prof. univ. Kazimierz Jurczak vor purta un dialog în fața elevilor Colegiului Național “C. D. Loga” pe teme istorice de ultimă oră.
Scriitorii Emilian Galaicu Păun și Henriette Kemenes, împreună cu editorul un Cristian, vor fi oaspeții Școlii Gimnaziale din Jimbolia. Întâlnirea va fi moderată de scriitorul Marcel Tolcea.
Poeții Alina Purcaru, Attila Balzs și Ales Mustar (Slovenia) vor fi invitații unei seri literare organizate de Casa Bredicenilor din Lugoj.
Joi, 27 octombrie, studenții de la Universitatea de Vest o vor avea ca invitată pe scriitoarea Tatiana Țîbuleac.
În aceeași zi, scriitorii Denisa Comănescu, Florin Lăzărescu și Cătălina Bălan participă la o întâlnire literară organizată de Casa de Cultură din Sânnicolau Mare.
Un eveniment care se încadrează mai mult în zona managementului cultural și pe care organizatorii FILTM îl consideră foarte necesar, în contextul pieței de carte de la noi, este și dezbaterea „Cine mai citește p-aici? De ce sunt necesare festivalurile de literatură?”. Participă: Lucian Dan Teodorovici, Gheorghe Erizanu, Radu Vancu, Tudor Crețu, Cătălin Lazurcă, Gavril Țărmure, echipa FILTM, Mircea Mihăieș, Cornel Ungureanu ș.a. Moderator: Robert Șerban
Informații complete despre program și invitați pe: www.filtm.ro și pe www.facebook.com/FILTMoficial
Festivalul Internaţional de Literatură de la Timişoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM) a fost inițiat în toamna anului 2012, ca un proiect care îşi propune să continue, într-o manieră deschisă publicului larg, tradiţia studiilor comparatiste iniţiate de Fundaţia „A Treia Europă” şi să redefinească pe harta literară a României, dar şi pe cea europeană, identitatea oraşului Timişoara
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan