La sediul Administrației Bazinale de Apă Banat, a început azi întâlnirea de lucru româno-sârbă pentru gospodărirea durabilă a apelor transfrontaliere, care se va desfășura în perioada 25-27 mai 2022.
Scopul acestei întrevederi cuprinde două obiective principale:
1. În cadrul întâlnirii, experții Părții române împreună cu experții Părții sârbe vor analiza draftul textului “Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei româno-sârbe pentru gospodărirea durabilă a apelor transfrontaliere“.
Primul draft a fost transmis de Partea sârbă la sfârșitul lunii noiembrie 2021, iar Partea română a făcut modificări/completări la draftul textului, urmând ca în următoarele 3 zile, să se discute posibilele puncte divergente să fie acceptat draftul final al regulamentului.
2. Definitivarea draft-ului de protocol, respectiv “Protocolul Sesiunii Comisiei româno-sârbe pentru gospodărirea durabilă a apelor transfrontaliere“.
Primul draft al Protocolului a fost transmis de Partea română către cea sârbă în luna aprilie 2022. Experții celor două Părți, cu competențe în: calitatea apei, apărare împotriva inundațiilor, gospodărirea apelor și hidrologie vor analiza textul pentru ca la finalul ședințelor să fie acceptat draftul final al Protocolului. Se vor sublinia și activitățile subcomisiilor stabilite, atribuțiile Comisiei, modul de transmitere spre aprobare a documentațiilor intervențiilor cu posibil efect transfrontalier, ș.a.
Această întâlnire are loc în baza prevederilor “Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Serbia privind cooperarea în domeniul gospodăririi durabile a apelor transfrontaliere“, semnat la București, la 5 iunie 2019 și intrat în vigoare la 11 septembrie 2020, iar dacă vor fi propuneri ale Părții sârbe pentru care Partea română nu poate formula un răspuns în cadrul acestei întâniri, acestea se vor discuta urmând ca Partea română să formuleze un punct de vedere în scris, a precizat directorul ABA Banat, Cristian Moisescu-Ciocan.
Experții Părții române care participă la această întâlnire de lucru sunt reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Administrației Naționale “Apele Române” , Administrației Bazinale de Apă Banat, Administrației Bazinale de Apă Jiu și ai Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan