Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Intrare GRATUITĂ pentru cei care poartă nume de floare la muzeele dâmbovițene

Duminică, 25 aprilie 2021, cu ocazia Sărbătorii Floriilor, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște, oferă acces gratuit tuturor celor care poartă nume de floare la muzeele aflate în administrarea instituţiei muzeale:

Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul de Istorie, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul de Artă, Muzeul „Casa Romanţei”, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I. L. Caragiale, Expoziţia “Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri “Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, Peştera Ialomiţei, Muzeul Etnografic “Prof. Dumitru Ulieru” Pietroşiţa.

Marea sărbătoare a creştinătăţii și unul dintre cele mai mari praznice împărăteşti, Duminica Floriilor marchează intrarea Domnului în Ierusalim.

Cu această ocazie, Consiliul Județean Dâmbovița şi Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște urează un călduros „La mulţi ani!” tuturor celor care poartă nume de floare.

Vă așteptăm duminica aceasta la muzeele Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște, să vă petreceți ziua la unele dintre cele mai frumoase obiective turistice din judeţul Dâmboviţa şi nu uitaţi că accesul gratuit se va face pe baza unui document de identitate!

Programul de vizitare este următorul:
– Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”: 9:00 – 13:00 și 14:00 – 18:30.
Având în vedere desfăşurarea lucrărilor de restaurare, în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” se vor putea vizita doar ruinele Palatului Domnesc şi Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti
– Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul ”Vasile Blendea”, Casa – Atelier Gheorghe Petraşcu, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, Casa Atelier ”Gabriel Popescu” din localitatea Vulcana – Pandele: Marţi 9.00 – 13:00 și 14:00 – 17:00;
– Casa Memorială ”Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa, Muzeul etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa: 9:00 – 13:00 și 14:00 – 17:00;
– Ansamblul Brâncovenesc Potlogi: 9.00 – 13:00 și 14:00 – 18:00;
– Pestera Ialomitei: 9.00 – 13:00 și 14:00 – 16:00;
Accesul în muzee se va face cu respectarea regulilor sanitare impuse de autorități pentru combaterea pandemiei COVID-19.

Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share