Cu ocazia comemorării a 240 de ani de la răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan – un moment definitoriu în istoria românilor transilvăneni – Consiliul Județean Hunedoara, prin Biblioteca județeană Ovid Densușianu, în parteneriat cu Academia Română și Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, va organiza, în perioada 22–23 mai 2025, conferința internațională cu tema: „Între local și european – 240 de ani de la martirajul lui Horea, Cloșca și Crișan”.

Evenimentul reunește istorici și cercetători din țară și din străinătate, care vor aduce în discuție dimensiunile istorice, culturale și europene ale unui moment definitoriu pentru identitatea românească.

Pe lângă istoricii din România, vor fi prezenți și vor prezenta lucrări istorici din Franța, Germania, Republica Moldova, Serbia, S.U.A. și Ungaria.
Titlurile intervențiilor cuprinse în programul conferinței dovedesc faptul că temele abordate sunt de o foarte mare diversitate și încearcă să răspundă la numeroasele întrebări și chestiuni încă neelucidate legate de acest important eveniment cu reverberații în spațiul românesc, în însemnările călătorilor străini în Transilvania, în Europa și chiar dincolo de ocean, în America. Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan reprezintă un punct de inflexiune în istoria națiunii române, o „oră astrală” din istoria zbuciumată și plină de încercări a românilor
Este unanim acceptat faptul că răscoala de la 1784, care a urmat răscoalelor țărănești din 1437 de la Bobâlna și răscoalei lui Gheorghe Doja împotriva nobilimii, a fost, în opinia istoricului David Prodan, „prima zguduire puternică a orânduirii feudale din cuprinsul ţării noastre. Ea deschide procesul revoluţionar de răsturnare a raporturilor feudale”.
După cum se știe, Ultimatumul ţăranilor iobagi a fost adresat în 11 noiembrie 1784 nobilimii refugiate în Cetatea Deva, ultimatum prin care se cerea ca „nobilime să nu mai fie” […] iar pământurile nobiliare să se împartă între poporul de rând.”

Iar organizarea la Deva, a acestei conferințe dedicate memoriei celor trei martiri, este un omagiu în plus pe care noi, cei de azi, îl aducem luptei și sacrificiului celor trei eroi.
Cu prilejul acestei conferințe vor avea loc și două evenimente editoriale de excepție.
Cu prilejul acestei conferințe vor avea loc și două evenimente editoriale de excepție.
În primul rând, se va lansa lucrarea de referință a istoricului David Prodan, cele două volume reeditate din lucrarea sa monumentală Răscoala lui Horea, ediție îngrijită și prefațată de acad. Ioan-Aurel Pop, apărută la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca și prezentată la Deva de către istoricul prof. univ. dr. Liviu Maior.
Al doilea volum care se va lansa poartă titlul Izvoarele răscoalei lui Horea. Seria A Diplomataria, vol. XII/1, Documentele comisiei de anchetă Iankovich, editori Remus Câmpeanu, Ladislau Gyemant, Mircea Abrudan, Mihai Olaru, Editura Academiei Române, București, 2025, volum ce va fi prezentat de prof. univ. dr. Cornel Sigmirean.
Toate comunicările susținute în cadrul acestei conferințe vor fi adunate într-un volum care, în acest fel, va contribui la mai buna cunoaștere de către cititori a luptei și jertfei celor trei martiri ai neamului românesc.

INTRAREA ESTE LIBERĂ! Participarea este posibilă în limita locurilor disponibile.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Începe Festivalul Babel 2025! Oraşul Târgovişte vă găzdui spectacole de pe 4 continente
BABEL FAST 2025. Program complet 7-15 iunie. Teatrul Tony Bulandra Târgovişte
Afacerea ta pe primul loc în Google – cu buget minim!
Doliu în lumea muzicii: Eugen Doga s-a stins din viață la 88 de ani
Pentru ca visul niciunui școlar să nu devină coșmar – Acțiuni preventive ANTIP Ploiești
Ambasada SUA, primul mesaj după alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României
LIFE STYLE
Cum putem trăi peste 100 de ai, conform medicinei tradiționale chinezești
Cine Alege Magia unui Ghiozdan Personalizat? Mamele Creative Știu Răspunsul!
De ce te simți mai atras de partenerul care te respinge?
Înapoi la strălucire: de ce diamantele ne fascinează din nou, chiar și în era perlelor și a ceramicii moderne
Experimentul „Micul Albert”. Doi psihologi au transformat un bebeluș într-un experiment științific
SPIRITUALITATE
„Zilele Credinţei şi Culturii”– ediţia a X-a la DEVA
Care sunt semnele pe care le transmit îngerii când se află lângă noi
Semnificația spirituala a durerilor de cap și cum se pot vindeca
Afirmații care vă pot schimba viața
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ai părul deteriorat și lipsit de vitalitate? Iată cum te poate ajuta omega-3 în menținerea sănătății capilare!
Campanie de informare privind prevenția cancerelor de piele
Institutul Victor Babeș furnizor în programul PNO
Cum se pot vindeca anumite afecțiuni cu tinctura de propolis. Leacul de la Dumnezeu
Cauzele spirituale ale bolilor de ficat. Schimbarea tiparelor mentale și o rugăciune
Sănătatea rămâne un drept fundamental garantat pentru toți cetățenii, indiferent de granițe
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Consiliul Județean Dâmbovița contestă valoarea crescută a terenurilor de tenis din Parcul Chindia și cere o evaluare corectă
Invitație la Tabăra de creație şi documentare ,,Petrinzel’’ ediția a III-a
Lansare achiziție publică