Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu o delegație a Fondului Monetar Internațional - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu o delegație a Fondului Monetar Internațional

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu directorul executiv al Fondului Monetar Internațional, Paul Hilbers. Cu această ocazie, a fost analizată evoluția economiei României, în contextul crizelor și provocărilor ultimilor ani.

Premierul a arătat că țara noastră a reușit să atingă unul dintre cele mai dinamice ritmuri de dezvoltare la nivel european, înregistrând, în ultimii 20 de ani, o creștere de opt ori a economiei. România a consolidat aceste rezultate inclusiv anul trecut, când creșterea economică de 49 de miliarde de euro a reprezentat echivalentul întregului PIB din 2002.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a mulțumit FMI pentru sprijinul oferit constant, pe parcursul evoluției țării noastre în trecerea de la economia planificată din perioada comunistă la modelul occidental, bazat pe piața liberă, respectând valorile democratice.

În cadrul dialogului, a fost menționată importanța aderării țării noastre la OCDE, ca obiectiv național, după intrarea în NATO și UE, cu accent pe beneficiile pentru mediul de afaceri și de investiții.

Stabilitatea politică generată de actuala coaliție de guvernare și predictibilitatea politicilor fiscale reprezintă două atuuri importante, în contextul interesului tot mai crescut al investitorilor străini pentru România.

Premierul Ciucă a prezentat impactul pozitiv al creșterilor fără precedent din ultimul an, atât în privința absorbției banilor europeni, precum și din perspectiva investițiilor străine directe.

Directorul executiv al FMI, Paul Hilbers, a remarcat consolidarea reputației României în plan european și internațional, prin performanțele economice obținute, reformele asumate, inclusiv în domenii precum politicile de mediu, digitalizare sau aplicarea standardelor din statele mai dezvoltate.

Oficialul FMI a mulțumit României pentru sprijinul oferit Ucrainei și refugiaților ucraineni, precum și Republicii Moldova. Premierul Ciucă a oferit detalii despre ajutorul oferit celor peste 3,4 milioane de refugiați ucraineni care au trecut granițele țării noastre din cauza agresiunii militare ruse, 110.000 dintre aceștia alegând să rămână în România. Solidaritatea românilor și dorința lor de a fi alături de poporul ucrainean s-au regăsit atât în sprijinul umanitar, precum și în organizarea platformelor de facilitare a asistenței umanitare internaționale, țara noastră fiind prima care a lansat un plan de integrare a refugiaților.

Prim-ministrul României a cerut o mai mare susținere pentru economia Republicii Moldova, afectată de agresiunea militară asupra Ucrainei, prezentând măsurile pe care țara noastră le-a luat pentru a asigura curent electric, gaze naturale, lemne pentru perioada iernii, precum și asistență în procesul de integrare europeană.

Nevoia de a controla efectele inflației și de a scădea valoarea acesteia în perioada următoare reprezintă o prioritate pe care Guvernul o urmărește, armonizându-și eforturile cu cele ale Băncii Naționale din România. În acest sens, premierul a dat asigurări privind responsabilitatea asumată din perspectiva politicilor fiscale.

“Guvernul ia toate măsurile necesare pentru a consolida și dezvolta sectorul de afaceri, atât în privința companiilor cu capital românesc, precum și în relația cu investitorii străini. Consolidarea clasei de mijloc va asigura susținerea ritmului de dezvoltare economică și soliditatea economiei românești. Avem perspective bune de creștere, iar deciziile pe care le luăm se bucură de stabilitate politică” a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share